La nici o zi după ce-a fost lăsat să plece acasă de procurori, pentru că poliţiştii nu aveau suficiente probe împotriva lui, principalul suspect în cazul violului comis asupra unei bătrâne din comuna Fântânele, Mirel Fasolă (34 de ani) a fost încătuşat din nou şi băgat în celula din care fusese eliberat în cursul zilei de joi.
Dacă acum două zile, probatoriul era subţire, poliţiştii care anchetează acest caz au reuşit să aducă noi acuzaţii prin care să dovedească că Fasolă este cel care a violat-o pe Elena B., în vârstă de 76 de ani, în seara zilei de 8 Martie.
Surse judiciare ne-au mărturisit că Fasolă a ajuns din nou după gratii din cauza unui desen pe care l-a făcut în timpul audierilor la poliţie.
Le-a desenat cum a intrat în casa victimei
Mirel Fasolă a avut pe timpul audierilor o atitudine oscilantă. Dacă la început a negat cu vehemenţă că ar avea legătură cu violul, ulterior, după ce a picat la detectorul cu minciuni, le-a mărturisit poliţiştilor Biroului Poliţiei Rurale Suceava că, într-adevăr, el este cel care a siluit-o pe bătrână.
Reţinut în noaptea de miercuri spre joi în celulele poliţiei şi adus, acum două zile, în faţa procurorilor, Fasolă a dat-o la întors şi a susţinut că declaraţia prin care şi-a recunoscut fapta a fost dată cu forţa, fiind obligat de anchetatori.
Reaudiat, suspectul a revenit la prima variantă, aceea potrivit căreia victima, care este şi mătuşa sa, îl confundă, iar el nu are nici o legătură cu violul.
Cum detectorul de minciuni nu poate fi considerat probă la dosar, iar concluziile probelor ADN se vor şti cel mai devreme săptămâna viitoare, Fasolă a fost lăsat să plece acasă.
Nu a apucat, însă, să se bucure de libertate, ieri dimineaţă fiind reţinut iarăşi de poliţişti.
Anchetatorii s-au folosit de o schiţă desenată de Fasolă în timpul audierilor la poliţie, când îşi recunoscute fapta şi o descria cu lux de amănunte.
Pentru că poliţiştii nu au înţeles exact cum a intrat el în locuinţa bătrânei, în seara comiterii violului, Mirel Fasolă le-a făcut un desen prin care le-a explicat că s-a dus mai întâi în cimitirul aflat în apropiere, apoi a intrat în grădina din spatele casei, a intrat în pod şi din pod în camera în care dormea victima.
Martorul cheie
Desenul cu pricina şi un martor care susţine că l-a văzut pe suspect în apropierea casei Elenei B., în seara de 8 Martie a.c., deşi Mirel Fasolă se jură că nici măcar nu a fost prin zonă, au fost suficiente pentru judecători, care au decis arestarea preventivă a bărbatului bănuit că şi-ar fi violat mătuşa.
Bătrâna a fost cea care l-a pus în capul listei de suspecţi, pentru că, susţine ea, deşi violatorul era mascat, a reuşit la un moment dat să-i tragă căciula de pe faţă şi să-i vadă chipul, recunoscându-l pe nepotul ei.
Medicii legişti au confirmat violul, concluzionând că Elena B., care a fost şi bătută de violator, are nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale.