Un şofer care a derapat pe zăpadă şi a intrat pe sensul opus de mers, lovind o altă maşină, a provocat un accident rutier care două femei (una dintre ele soţia sa) au fost rănite grav. Accidentul s-a produs joi, în jurul orei 11.00, pe DN 2, în comuna Vadu Moldovei.
Din cercetările poliţiei rezultă că şoferul care a provocat accidentul, Costache A., în vârstă de 75 de ani, din municipiul Roman, judeţul Neamţ, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă bătătorită, cauză din care a derapat şi s-a izbit violent de maşina care venea din sens opus, condusă de Narcis M., un bărbat în vârstă de 35 de ani din municipiul Suceava.
Urmare a impactului, două femei, ambele ocupante ale scaunelor din dreapta faţă în maşină, au suferit leziuni grave, care necesită zeci de zile de îngrijiri medicale.
Ambii şoferi au scăpat fără răni de pe urma coliziunii. Ei au fost verificaţi cu etilotestul, rezultatele fiind 0, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge.