Numărul tot mai mare de câini vagabonzi de pe străzile Sucevei şi pericolul pe care aceştia îl reprezintă pentru populaţie îl fac pe primarul Ion Lungu să dorească reintroducerea legii care permite eutanasierea acestora.
Acesta a spus că se fac eforturi pentru sterilizarea unui număr cât mai mare de câini, dar rezultatele de până acum sunt sub aşteptări.
“Sunt foarte mulţi câini în Suceava, mulţi dintre ei sunt aduşi din alte părţi, iar adăpostul din lunca Sucevei este plin. Facem eforturi susţinute pentru reducerea numărului de câini de pe străzi, am avut campanii de sterilizare anul trecut, anul acesta suntem deja la a doua campanie, dar din nou suntem ghinionişti. Am mizat pe faptul că în luna martie va fi mai cald afară, dar avem parte tot de ger, încât rezultatele acţiunii nu vor fi cele aşteptate. Oricum tratăm această problemă cu toată seriozitatea. Aţi văzut ce se întâmplă şi la Botoşani şi în alte părţi, Doamne fereşte, nu vrem să ajungem în asemenea situaţii, încercăm să gestionăm problema acestor câini, deşi, din punctul meu de vedere, trebuie dată posibilitatea de eutanasiere, atunci când nu există altă soluţie”, a declarat primarul Ion Lungu.
Bătrân mâncat de viu de câinii vagabonzi, în Botoşani
Edilul sucevean a amintit de tragedia petrecută în urmă cu câteva zile la Botoşani, unde un bătrân de 79 de ani a fost mâncat de viu de câini, în apropierea gropii de gunoi a oraşului.
„Erau aproape 20 de câini. Unii muşcau din el, alţii se luptau peste cadavru. Bătrânul nu mai avea un picior, iar o mână era pe jumătate mâncată. O ureche de asemenea lipsea. Animalele au fugit peste un deal când ne-am apropiat”, a povestit pentru Monitorul de Botoşani Gheorghe Chelaru, unul dintre cei care au pornit în căutarea bătrânului, atunci când a fost dat dispărut de către familie.
Legea care permitea eutanasierea câinilor vagabonzi prevedea că un câine prins de hingheri pe străzi putea fi eutanasiat în termen de 15 zile, dacă nu era revendicat sau adoptat de nimeni în această perioadă.
(12 mar 2010, 12:31:59