Cei doi bătrâni din comuna Siminicea, Petru Iacob, în vârstă de 76 de ani, şi Lucreţia Leizeriuc, de 72 de ani, frate şi soră, încarceraţi în penitenciarul Botoşani pentru că nu au plătit o amendă penală de 450 de lei, de fiecare, vor fi eliberaţi în zilele următoare.
În cursul zilei de ieri, membrii comisiei de analiză a propunerilor de eliberări condiţionate a penitenciarului Botoşani s-au întrunit şi au admis cererea bătrânilor de a fi puşi în libertate înainte de termenul expirării pedepsei la care au fost condamnaţi.
Deşi comisia a decis să-i scoată din penitenciar pe cei doi septuagenari, aceştia mai au de stat în spatele zidurilor puşcăriei, după gratii, câteva zile, decizia comisiei de eliberare condiţionată urmând a fi analizată şi de Judecătoria Botoşani.
Deşi e doar o formalitate, Petru Iacob şi Lucreţia Leizeriuc mai au de stat în celulele penitenciarului până săptămâna viitoare.
Dosarul eliberării lor condiţionate ajunge mâine la Judecătorie, însă cei doi bătrâni vor fi puşi în libertate abia după ce la penitenciarul Botoşani vor ajunge documentele de eliberare condiţionată emise de judecători.
Teoretic, bătrânii vor fi eliberaţi mâine, practic – ne-a explicat Cristina Livadaru, director adjunct al Penitenciarului Botoşani –ei vor ieşi pe poarta unităţii de detenţie abia marţi, 16 martie a.c..
De ce au ajuns după gratii
Petru Iacob şi Lucreţia Leizeriuc au fost condamnaţi la o lună de închisoare pentru că nu au vrut să plătească o amendă penală de 450 de lei, primită ca urmare a nerespectării unei hotărâri judecătoreşti.
Cei doi bătrâni au pierdut în instanţă o bucată de pământ şi, pentru că nu au vrut să renunţe, fiind convinşi că li s-a făcut o nedreptate, nu au acceptat sentinţa judecătorilor.
Au primit, iniţial, o amendă penală de câte 450 de lei fiecare, însă nu au vrut să o achite, motiv pentru care au ajuns din nou în faţa judecătorilor, iar magistraţii au decis înlocuirea amenzii cu o lună de închisoare.
„I-au luat de pe drum ca pe ultimii infractori”
Cei doi septuagenari au fost încarceraţi în penitenciarul Botoşani în cursul zilei de marţi, 2 martie a.c..
„Mergeam la primărie împreună cu sora mea, să facem nişte acte, că ea vroia să dea o bucată de pământ la un nepot să-şi facă o casă. A oprit maşina de poliţie lângă noi. Mi-au zis: „Urcă-n maşină, că mergem la Suceava, la nişte cercetări...”. Asta o fost. N-am apucat să fac nici un bagaj”, ne-a povestit, vinerea trecută, pe holurile penitenciarului botoşănean, Petru Iacob.
Fiul său, Gheorghe Iacob, vrea să facă plângere împotriva poliţiştilor din Siminicea care i-au ridicat pe bătrâni direct din stradă.
„I-au luat de pe drum ca pe ultimii infractori. Nu i-au lăsat să-şi ia nici măcar pastile, haine de schimb... Direct la puşcărie”, e revoltat Gheorghe Iacob.
(11 mar 2010, 11:42:32