Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 10 mar 2010 - Anul XV, nr. 57 (4348)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Controale

Primăria Suceava pune “tunurile” pe piraţii din transportul public

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Vremuri grele îi aşteaptă pe cei care fac transport ilegal de persoane, care, începând de ieri, riscă amenzi atât de mari încât nu le ajunge nici să-şi vândă maşinile pentru a le putea plăti.

Astfel, şoferii care de obicei aşteaptă clienţi la ieşirile din municipiul Suceava, spre Botoşani, Fălticeni, Gura Humorului şi Bosanci riscă să primească amenzi de jumătate de miliard de lei vechi, care, dacă nu le vor putea plăti, vor fi transformate în muncă în folosul comunităţii sau chiar închisoare.

Aceste măsuri drastice, cele mai aspre de până acum din legislaţia din România, vor fi puse în aplicare de Primăria Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, împreună cu Poliţia Rutieră şi Autoritatea Rutieră Română, care au început o amplă acţiune de verificare a transportatorilor publici şi privaţi din municipiul Suceava ori care tranzitează oraşul.

Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, pentru că în doar câteva zile au fost sancţionaţi peste 50 de transportatori, după cum a precizat viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi.

În cazul unora dintre transportatori au fost date deja amenzi de mii de lei, în vreme ce în alte cazuri, unde ar fi trebuit să fie date amenzi de sute de milioane de lei vechi, au fost date doar avertizări.

“Am avut această perioadă de acomodare, în care au fost opriţi în trafic şi li s-a spus ce prevederi legale au încălcat. Mulţi dintre ei au fost invitaţi la primărie şi chiar eu le-am explicat cât de aspre sunt prevederile noilor legi din domeniu şi ce sancţiuni mari riscau să le fie date pentru greşelile făcute, conform Legii 38/ 2003, modificată şi completată de legea 265, care prevede că amenda minimă pentru transportatorii neautorizaţi este cuprinsă între 250 de milioane lei vechi şi 500 de milioane de lei vechi. De astăzi aplicăm aceste amenzi drastice, iar în cazul multora dintre ei nu ştiu dacă valoarea maşinii cu care transportă ilegal persoane e de ajuns să acopere cuantumul amenzii. Valoarea amenzii este foarte mare, pentru că legea e gândită astfel încât să descurajeze acest fenomen”, a declarat Lucian Harşovschi, care s-a implicat personal în această campanie de combatere a pirateriei pe teritoriul municipiului reşedinţă de judeţ, mergând la acţiunile organizate şi încercând să-i convingă pe cei prinşi “cu mâţa în sac” să îşi găsească altă sursă de venit sau să intre în legalitate în privinţa transportului de persoane.

 

Piraţii din transportul de persoane, fotografiaţi şi cu cazier profesional

Spre deosebire de acţiunile anterioare, în care şoferii prinşi că transportau ilegal persoane de la o localitate la alta scăpau pentru că cei din maşina lor nu vroiau să se complice depunând mărturie împotriva lor, acum, echipele de control au la dispoziţie martori profesionişti, care le sunt puşi la dispoziţie de firmele de transport autorizate, dornice să scape cât mai rapid de concurenţa neloială.

„Piraţii din transport sunt foarte bine organizaţi, au şi un fel de şef de coloană, care dirijează călătorii către maşini, într-o anumită ordine, au echipamente de emisie – recepţie, prin care se anunţă în caz de sunt controale, dar şi strategii pentru a scăpa de echipele de control. Totuşi, mulţi din ei au căzut în plasa noastră zilele acestea şi îi avem fotografiaţi, identificaţi şi le întocmim un fel de cazier profesional, cu ajutorul căruia îi putem depista mai uşor de acum înainte”, a explicat viceprimarul municipiului reşedinţă de judeţ.

Controalele efectuate în ultimele zile i-au vizat atât pe transportatorii ilegali, cât şi pe cei legali, de la cei din transportul public în comun – TPL şi ATPL, unde au fost date două amenzi pentru că nu au respectat traseul, până la taximetrişti, unde principalele nereguli constatate sunt cele de efectuare a curselor fără aparatul de taxat în funcţiune.

De asemenea, au fost verificaţi şi transportatorii publici care efectuează curse din municipiul Suceava către comunele limitrofe, cărora le-au fost aplicate amenzi de 2000 de lei şi un avertisment pentru că au folosit abuziv staţiile de transport din municipiul Suceava. Viceprimarul Sucevei a spus că în caietul de sarcini aceşti transportatori au doar anumite staţii în care pot opri, dar mulţi dintre ei nu sunt interesaţi decât să transporte persoane în municipiu, nu către destinaţiile lor finale, precum Moara, Bosanci, Ipoteşti, Salcea.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primăria Suceava pune “tunurile” pe piraţii din transportul public.
 Vizualizări articol: 985 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Primăria Suceava pune “tunurile” pe piraţii din transportul public5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Aiurea trimis de
(10 mar 2010, 12:33:50
Simple vorbe in vant la care sunteti campioni mondiali,adevarul este ca sunteti incopetenti de a aplica aceste masuri, iar acesti indivizi vor scuipa seminte icontinuare pe la colturi incalcand cu nerusinare legea.
1.1  RE: Aiurea trimis de
(10 mar 2010, 13:54:01
Clar...
2.   Ar fo ok trimis de
(10 mar 2010, 17:45:31
VERIFICATI
SUCEAVA-BOSANCI,,
SUCEAVA-COROCAIESTI,,,,,
SUCEAVA- ZAHARESTI...,,,,
SUCEAVA-PRELIPCA..............
3.   Galgare cu peoneze trimis de
(11 mar 2010, 10:26:31
nui mai primiti sa minta domnilor ca nu fce nimic nici primaria nici politia,daca aveti singe_n vene ea urmariti ruta Gainesti-----Falticeni ,vorbe goale din cauza lor saracii oameni din gainesti vad orasul falticeni odata in luna,au redus mersul autobuzelor din vina piratilor,cate ati scris si de slatina degeaba traim in jungla nimic nu se face,sunt sigur ca daca va faceti meseria va da afara patronul politic,vreau sa vad si eu unul prins care face la negru pe ruta amintita in monitorul,bafta si sa vina cu vinat nu vorbe goale

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei