Sub motto-ul „Flăcări de plăcere, nu flăcări de durere” va debuta, în acest an, şi la Suceava, campania de prevenire a consumului de droguri din cadrul Proiectului Naţional Cultural „Artă contra Drog 2010”, derulat de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) România, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR) şi Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film „Dracula”.
Evenimentul va avea loc pe 12 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, şi va cuprinde, de la ora 15:00, o întâlnire, în foaierul instituţiei, între autorităţile locale, consilieri judeţeni şi concilieri locali, şi tineri suceveni, iar la ora 19:00, un spectacol susţinut de mesagerii antidrog din acest an, Anna Lesko, Annes şi trupa pop – opera Distinto. Din spectacol nu vor lipsi prezentări de filme despre efectele consumului de droguri şi discuţii libere între artişti şi tineri. Turneul Antidorg debutează pe 9 martie, la Constanţa, şi va continua în 29 de oraşe din ţară.
Provocare, emoţie, spirit de echipă
La conferinţa de presă organizată ieri, la Casa de Cultură Suceava, preşedintele executiv al CIADO România şi şeful Reprezentanţei Permanente EURAD (Europe Against Drugs) la Consiliul Europei, Gigel Lazăr, a declarat că întâlnirea dintre autorităţile locale şi tineri, programată pentru ziua de 12 aprilie, are ca scop cunoaşterea de către autorităţi a problemelor cu care se confruntă tinerii, „dar şi tinerii trebuie să ştie că autorităţile se preocupă de problemele lor”.
El a mai completat că vedetele care vor susţine spectacolul au fost selecţionate în urma sondării publicului ţintă al campaniei antidrog, tineri din toată ţară, sondaj realizat anul trecut, pe baza unor chestionare privind gusturile muzicale ale tinerilor.
„S-a făcut un sondaj printre 18.000 de elevi care au participat la evenimente similare anul trecut. Asta nu înseamnă că nu au fost şi alţi artişti pe lista de preferinţe, doar că am ales o combinaţie care să împace pe toată lumea. Anna Lesko provoacă, Annes transmite emoţie, iar spiritul de echipă este transmis tinerilor prin prezenţa celor patru tenori din trupa Distinto. Tinerii vor veni la spectacol pentru că sunt provocaţi, dar aici li se vor prezenta filme despre efectele consumului de droguri şi vor fi discuţii între public şi specialişti în domeniu, psihologi. Astfel de acţiuni au menirea, dincolo de informare pe problematica drogurilor, de a arăta tinerilor alternative de petrecere a timpului liber, altele decât cele care presupun consumul de droguri”, a declarat Gigel Lazăr, care a solicitat şi autorităţilor locale mai multă implicare în acţiunile de prevenire a consumului de droguri în comunitate.
„Vorbim despre dezvăţuri, şi bine era dacă discutam despre prevenţie”
Prezent ieri la conferinţa şi dezbaterea organizată de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului România la Suceava, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că „este foarte important evenimentul şi discuţia despre droguri, dar târzie, pot să spun. Noi trebuie să vedem cum să recuperăm, pentru că vorbim despre dezvăţuri, şi bine era dacă discutam despre prevenţie”. Flutur a mai spus că un rol foarte important în educaţia copiilor, cei între 14 şi 18 ani fiind cei mai expuşi consumului de droguri, de plante etnobotanice, îl au părinţii, familia.
„O să am o întâlnire, săptămâna viitoare, cu primarii din judeţ, pe probleme de asistenţă socială, şi o să ridic şi problema consumului de droguri de către tineri, ce se poate face la nivelul comunităţii pentru a preveni acest fapt, ce poate face şcoala, dar mai ales familia”, a mai completat Flutur.
La dezbaterea de ieri au mai fost prezenţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Suceava, ai Inspectoratului de Poliţie, ai Casei de Cultură, ai primăriei, marii absenţi fiind reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.
„Flăcări de plăcere…”, cu 30 sau 40 de lei
Sucevenii pot să-şi procure tichete tip donaţie în valoare de 30 sau 40 de lei pentru spectacolul „Flăcări de plăcere, nu flăcări de durere”. Elevii pot intra doi pe un bilet. După cum a mai spus Lazăr, „nu există evenimente gratis. Totul se plăteşte. Aş putea să vă spun că Anna Lesko cântă gratis. Nu. Nu cântă nimeni gratis. Totul se plăteşte. Şi nu primim nici un ban de la Guvern. Pot să ni se alăture sponsori locali, şi atunci tichetul tip donaţie poate să coste mai puţin, dar, deocamdată, noi suportăm toate costurile”.