Şcoală cu abacul, în secolul internetului

Tehnica modernă nu a „invadat” încă în viaţa multor copii din Suceava, iar în unele colţuri ale judeţului lecţiile la matematică se mai predau încă tot cu abacul. Deşi pare o metodă învechită şi rudimentară, cărţile pedagogice pledează totuşi pentru folosirea acestui instrument de calcul la clasele mici, întrucât îi ajută pe copii să acceadă la conceptul abstract al numerelor plecând de la obiecte concrete.

Aparţin aceleiaşi generaţii, pornesc în viaţă cu aceleaşi şanse, şi totuşi diferenţele dintre unii şi ceilalţi sunt izbitoare. Este vorba despre elevii care învaţă în cătunele şi satele mici ale judeţului şi cei din mediul urban. Primii vin la şcoală după kilometri buni parcurşi pe jos sau, dacă au noroc, cu căruţa, alţii aduşi în fiecare dimineaţa cu maşina. Pentru copiii din satele izolate şcoala este de cele mai multe ori o casă mică, cu două încăperi, cu bănci vechi de pe vremea bunicilor, pentru cei din oraşe şcoala înseamnă o clădire impunătoare, cu geamuri termopan, cu bănci ergonomice, cu parchet lustruit şi mochetă moale, cu sisteme de supraveghere video, şi mai nou, cu table şi bureţi inteligenţi, coordonate electronic.

Cât despre tehnică, printr-un program naţional, toate şcolile, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, au fost dotate cu calculatoare, însă elevii din micile localităţi ale judeţului le-au văzut, le-au atins, le-au deschis şi le-au închis la loc. De internet au auzit, însă la ei în sat încă nu a ajuns şi nici nu se ştie când o să ajungă.

Un singur elev din clasă are calculator acasă

Astfel de copii am găsit în două localităţi din comuna Moldoviţa din judeţul Suceava.

În capătul satului Demăcuşa, la poala muntelui, se află şcoala din localitate. O clădire veche, cu tencuiala scorojită, în care învaţă o mână de elevi de şcoală primară şi câţiva preşcolari.

În clasa învăţătoarei Angela Balabaşciuc învaţă 14 copii. Opt dintre ei sunt în clasa II-a, iar şase în clasa a IV-a.   

Învaţă într-o clasă pe care învăţătoarea a făcut-o cât mai primitoare pentru ei, cu pereţii acoperiţi cu hărţi vechi, cu portrete ale scriitorilor, poeţilor şi domnitorilor din istoria ţării.

Două table din lemn, o sobă de teracotă care încălzeşte sala, bănci acoperite cu huse cusute la comandă şi două dulapuri din lemn, unul cu materiale didactice şi unul bibliotecă pentru cei mici, ocupă clasa în care îşi petrec zilnic, câte patru ore, elevii doamnei Balabaşciuc.

O numărătoare înaltă, cu bile mari din lemn, este „calculatorul” clasei la şcoala din Demăcuşa. Este veche de 50 de ani, iar învăţătoarea spune că este foarte utilă la clasa întâi, la orele de iniţiere în matematică. 

Şcoala din Demăcuşa a fost dotată cu cinci calculatoare. Elevii au fost instruiţi să-l folosească, însă învăţătoarea spune că „din cauză că nu putem avea conexiune la internet, e mai greu să facem prezentări pentru ei sau să-i învăţăm să navigheze”.

Din cei 14 elevi din clasă, doar doi au calculatoare personale acasă, iar unul singur are şi conexiune la internet. Este singurul elev din şcoală care a spus că are adresă de e-mail şi de Yahoo Messenger, însă, din păcate, spune el, nu are şi prieteni cu care să vorbească.

Prezentarea unui referat pe o anumită temă pentru elevii din Demăcuşa înseamnă muncă, imaginaţie şi inventivitate şi nu doar două click-uri „copy” „paste”, ca pentru elevii înconjuraţi de calculatoare, imprimante şi scanner. „Avem cărţi foarte vechi, manuale, pe care nu le mai folosim de multă vreme, dar le păstrăm, pentru că decupăm de acolo imagini pe care le folosim pentru referate”, povesteşte învăţătoarea.

Biblioteca clasei se află într-un dulap în care sunt aşezate câteva cărţi. Elevii le iau acasă, le citesc şi apoi le înapoiază. „Când epuizează ce este în bibliotecă, până primim cărţi noi, îi încurajez să vină ei cu cărţi de acasă şi să facă schimb între ei”, a mai spus învăţătoarea Angela Balabaşciuc.

Muzeu etnografic în şcoală

Pentru că sunt departe de oraş, iar vizitarea unui muzeu presupune, pe lână un drum mai lung, şi o cheltuială, elevii din Demăcuşa au un muzeu în şcoală.

„Le povesteam despre obiectele tradiţionale vechi, despre portul popular, şi mă tot întrebau cum arată, aşa că am decis să le facem aici un mic muzeu”, povesteşte învăţătoarea.

La capătul coridorului, lângă sala de clasă, se află micul muzeu etnografic, cu obiecte pe care copiii nu le cunosc. „Am adus scoarţe pentru pereţi, icoane cu rame huţule vechi de 50 de ani, cofe, opinci, fotografii foarte vechi, veselă de bucătărie din lut sau lemn, pe care azi nu o mai găsim”, a mai spus învăţătoarea Balabaşciuc.

Tot în comuna Moldoviţa, la şcoala din localitatea Putna, învaţă şase elevi, de clasele I, II-a şi a IV-a şi 16 preşcolari de toate grupele. Este ultimul an în care elevii vor mai veni la această şcoală, pentru că unitatea este pe lista şcolilor ce urmează să se desfiinţeze, iar elevii vor fi duşi la şcoala de centru.

Am ajuns la aceştia în pauză şi i-am găsit în curtea şcolii. Făceau oameni de zăpadă şi se bulgăreau.  

Odată intrat în sala de grădiniţă, aveai senzaţia că eşti în casa piticilor din povestea „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”. O clasă mică, cu o măsuţă mică în centru, înconjurată de scăunele, o tablă mică din lemn, câteva rafturi cu păpuşi, jucării, cărţi şi caiete, este grădiniţă pentru 16 copii din localitatea Putna.

Şcoala este tot acolo, în clasa alăturată. O cameră mai mare în care se află doar şapte băncuţe, o catedră, o tablă şi o sobă. Undeva, în colţ, pe post de chiuvetă, pe un suport de lemn înalt e pus un lighean de plastic, iar mai sus, prins în perete, se află un rezervor mic din tablă, cu robinet.

Învăţătoarea Roxana Vatamanu este anul acesta suplinitor la Şcoala din Putna. Zilnic face lecţii pentru copii din trei ani de studiu diferiţi.

Un singur elev din clasa învăţătoarei Vatamanu are calculator acasă. I l-au adus părinţii acum câteva săptămâni şi i-au pus şi internet. Nu a reuşit încă să înveţe foarte bine să-l utilizeze, însă spune că a învăţat să intre pe Google şi să caute desene animate, ceea ce şi face zilnic, când se întoarce de la ore. 

13 elevi dintr-o clasă nu ştiau ce-i calculatorul

Directoarea Grupului Şcolar „Vasile Cocea” din Moldoviţa, Dănuţa Mitric, a declarat că „în momentul în care elevii din localităţile mici ale comunei ajung la şcoala de centru, beneficiază de dotări şi tehnică, întrucât unitatea a fost dotată în ultimii ani şi dispune de calculatoare performante”.

Cu toate acestea, directoarea şcolii a mai spus că „în urma unui sondaj pe care l-a realizat în anul şcolar trecut, din 25 de elevi de clasa a VI-a, opt aveau calculator acasă. Alţi patru elevi aveau acces la calculator la rude sau apropiaţi, iar 13 elevi dintr-o clasă nu ştiau ce-i calculatorul sau ştiau că poate fi folosit pentru jocuri”.

În mediul urban, situaţia este diametral opusă şi puţini mai sunt elevii care nu au zilnic acces la un calculator şi internet.

Potrivit unui sondaj realizat la nivel naţional, 64% dintre copiii sub 14 ani au acces la internet şi mai bine de jumătate dintre aceştia se exprimă cu dificultate în scris din cauza comunicării prin intermediul Yahoo Messenger.