Simboluri ucise: Gara Iţcani

„Cartierul Iţcani rămâne, de fapt, o anexă a gării, un peron pe care se intersectează paşi grăbiţi în drum spre ceva, spre cineva. Iar gara este inima cartierului, <centrul cultural>, punctul de întâlnire, locul unde poţi bea o bere sau da un telefon, dacă ai norocul ca acesta să funcţioneze”, scria Cezar Straton în urmă cu câţiva ani.

Acum, „inima cartierului” aproape că a încetat să mai bată, barurile se închid, chioşcurile alimentare şi cele de ziare au fost dezafectate sau au devenit culcuşuri pentru câini vagabonzi. Până şi cerşetorii au fugit dintre pereţii care cad şi geamurile sparte. Gloria de altădată a apus, sufocată de purici - clienţii permanenţi ai sălii de aşteptare - şi nepăsare.

Aşa arată Gara Iţcani, sau Suceava Nord cum apare în scriptele funcţionarilor indolenţi ai Căilor Ferate Române, la 141 de ani de la inaugurare.

„Înainte, gara avea viaţă. Acum parcă e moartă”

-Doamnă, cred că am greşit!

- Nu, nu e nici o greşeală, e Gara Iţcani.

Acest scurt dialog a avut loc în urmă cu câteva zile între o casieră, în gară mai funcţionează doar o singură casă de bilete, şi o bătrânică venită la tren.

E imaginea tristă a unei clădiri în jurul căreia s-a construit viaţa unui cartier timp de zeci de ani. Nici măcar ceaţa şi întunericul nu pot ascunde ceva. Dimpotrivă, amplifică senzaţia de nesiguranţă şi dezamăgire.

„Ziua mai e cum e, dar noaptea e urât tare. La ora 21.30 pleacă ultimul tren important, spre Constanţa, şi apoi e o atmosferă apăsătoare. Am lucrat aici şi acum 20 de ani, dar era altfel. Era lume, gara avea viaţă. Acum parcă e moartă”, a mărturisit una dintre angajatele Gării Iţcani.

Aparatul foto din mână mă dă de gol şi un bărbat uscăţiv, trecut de prima tinereţe, mă abordează curios. E interesat de ceea ce urmăresc, iar după ce află îmi spune că de vreo şapte-opt ani lucrurile au scăpat de sub control. „Păcat că se pierde un monument. Nu cred că o mai renovează cineva. Mai degrabă se închide decât s-o refacă”, spune gânditor bărbatul, care se recomandă „un individ din sistem şi nu vreau să am repercusiuni dacă îmi spun numele”.

Totul se închide

Afacerile şi aşa slabe din Gara Iţcani au picat cu totul după intrarea în vigoare a noului mers al trenurilor. A fost lovitura pe care gara a primit-o în tăcere, dar care îi poate fi fatală.

În holul principal erau două chioşcuri. Unul a fost demontat de proprietari. Al doilea a fost închis, dar geamul unei uşi s-a spart, lăsând cale liberă câinilor ce-şi fac veacul în zonă. Seară de seară, câinii se adună şi împart rafturile chioşcului, împrăştiind o duhoare grea. Nimeni nu pare să vadă nimic, ca şi cum gara e împărăţia câinilor vagabonzi.

Barurile au împărţit aceeaşi soartă crudă. Pe unele s-a pus lacătul greu al falimentului, altele respiră tot mai greu sub povara lipsei clienţilor. Nici măcar chioşcul de ziare nu a mai avut „adrisanţi”, iar cei care încă mai au afaceri în incinta gării se pregătesc şi ei de plecare. „Înainte vindeam în jur de 2.000 de pahare de cafea. Acum, abia dacă mai ajung la 700. E foarte slab şi mă gândesc să mut automatul într-o zonă cu vad mai bun”, a mărturisit Lucian Mureşan, unul dintre micii afacerişti afectaţi de scăderea numărului de trenuri care tranzitează Gara Iţcani.

Dacă acum 20 de ani prin Gara Iţcani treceau în jur de 80 de trenuri, anul trecut mai erau prinse în program doar 52 de garnituri de călători. Noul mers al trenurilor a mai modificat ceva, iar din decembrie 2009 alte şapte trenuri au dispărut din orar.

Spaţii abandonate şi mizerie multă

Nici stăpânii gării nu manifestă un interes sporit pentru clădire. Tencuiala cade de pe ziduri, geamuri sparte sau care au dispărut cu totul se văd de la distanţă, iar peronul este un fel de teritoriu al nimănui. Copertina peronului este susţinută în partea dinspre Dărmăneşti cu grinzi de lemn, în timp ce apa curge în voie prin burlanele sparte şi descompletate. Sala de aşteptare miroase îngrozitor şi aproape nimeni nu are curaj să intre în ea de frica puricilor. Un geam spart al clădirii a fost înlocuit cu un nailon, paravan în calea vântului şi frigului pentru oamenii străzii care se adună aici seară de seară. Şi alte spaţii interioare au fost lăsate de izbelişte. Case de bilete sau vestiare au ajuns depozite de bunuri care nu folosesc nimănui. Călătorii sunt şocaţi de privelişte şi nu-şi dau seama ce s-a întâmplat în doar câţiva ani cu această gară. „Eu sunt din Iaşi, dar locul arată tot mai rău. Păcat”, a spus Vasile, grăbindu-se spre trenul care se pregătea să-l ducă acasă. „E goală, spartă, mizerabilă şi urâtă. Asta e tot ce pot spune despre gară”, a mărturisit şi Maria Drăghia.

Până şi toaleta e încuiată

Degradarea Gării Iţcani a ajuns la un nivel atât de mare, încât până şi toaleta este închisă. Deşi a fost reabilitată în urmă cu câţiva ani, toaleta nu mai este în funcţiune. Nimeni nu a putut oferi un răspuns coerent. Cert e că în lipsa unui spaţiu adecvat, călătorii folosesc direct spaţiul din faţa uşii.

Imaginea cu câinii care umblă printre fecale căutând de mâncare este terifiantă. Sunt aceiaşi câini care apoi se plimbă printre puţinii călători, aceiaşi câini care dorm în chioşcul dezafectat din holul principal al Gării Iţcani. Aceiaşi, aceiaşi ...

Adrese fără răspuns

Problemele din Gara Iţcani nu au apărut peste noapte. Multe dintre acesta au fost semnalate celor care administrează clădirea. Fără folos. Adresele trimise de reprezentanţii Postului de Poliţie TF Suceava Nord au rămas fără nici o rezolvare.

„Ştim că este necesară o reparaţie capitală sau totală, dar sunt lucruri care se pot remedia cu puţină bunăvoinţă şi spirit gospodăresc din partea celor care o administrează. Sunt mai multe geamuri sparte, inclusiv cel de la uşa postului de poliţie. Nici o uşă nu mai are mânere originale, iar fiecare persoană interesată a montat mânere luate de la vagoane. Staţia e plină de câini vagabonzi, iar în sala de aşteptare sunt purici”, sunt doar câteva din constatările pe care Poliţia TF le-a trimis administratorilor Gării Iţcani. Au fost mai multe adrese de acest fel, dar toate s-au dovedit în van.

A fost inaugurată în 1869

Gara de la Iţcani a fost inaugurată pe 28 octombrie 1869, la trei ani după inaugurarea lucrărilor de construire a linieri Cernăuţi - Iţcani.

Profesorul Mihai Burduja, un bun cunoscător al istoriei căilor ferate din Bucovina, menţionează: „La 28 octombrie 1869 a fost pusă în exploatare şi linia Cernăuţi-Iţcani, în lungime de 88 km. În felul acesta, coloana vertebrală a ţinutului a devenit punte de legătură între căile ferate române şi cele austriece, dar pe o mare rută ocolitoare, însumând, de la Viena la Iţcani, 1075 km. Se apreciază că tânărul împărat Franz Iosef ar fi fost susţinătorul convins al construirii de căi ferate pe teritoriul bucovinean, el fiind impresionat de bogăţiile naturale şi de pitorescul locurilor, în timpul călătoriei făcute în Bucovina, în anul 1851”.

Carte de vizită pentru Imperiul Austro-Ungar

Gara Iţcani şi-a luat denumirea după cartierul în care a fost construită clădirea. Profesorul Neculai Moscaliuc scria despre Gara Iţcani: „Noua localitate fiind la frontiera cu România, administraţia căilor ferate austriece a ridicat această gară, destul de grandioasă, la acea vreme, tocmai pentru a fi o carte de vizită a Imperiului Austro-Ungar. În jurul gării s-au construit locuinţe ale feroviarilor, pe lângă cele ale industriaşilor care au provenit din colonia de germani ce s-a stabilit în anul 1784”.

Gara a purtat numele Iţcani până în 1939, când a fost înlocuit cu denumirea „Aron Pumnul”, iar din 1944 s-a revenit la denumirea iniţială.

Din 1963 se numeşte Staţia CF Suceava Nord, iar ultimele lucrări importante pentru refacerea clădirii datează de acum 50 de ani.