Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 1 mar 2010 - Anul XV, nr. 49 (4340)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   9 imagini |   ø fişiere video

Alpinism

Începe „Campania alpină de primăvară”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Alpin Club Nordica Suceava dă startul, începând cu data de 3 martie a.c., la „Campania alpină de primăvară”, la care se pot înscrie toţi cei pasionaţi de alpinism.

Preşedintele Alpin Club Nordica, Dan Curic „Blonder”, spune că această campanie va începe cu prezentarea a zece filme documentare alpine. Filmele vor fi proiectate săptămânal, începând cu 3 martie, la Pub Boem „La Fierărie”. Dan Curic a precizat că în primul film va fi prezentată expediţia din anul 2006 făcută în Alpi de mai mulţi suceveni. „În rest, în fiecare film va fi prezentată o anume ramură specifică alpinismului, precum şi documentare despre legende ale alpinismului mondial”, a spus Dan Curic.

Preşedintele Alpin Club Nordica a mai adăugat că după perioada în care cei interesaţi de alpinism pot veni să vizioneze filmele documentare, urmează un curs teoretic despre alpinism. Acesta se va ţine la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, în colaborare cu Departamentul de Geografie.

 

Cursurile şi prezentările de filme sunt gratuite

Dan Curic a subliniat că dacă la prezentarea filmelor documentare poate participa oricine este interesat de alpinism, la cursurile teoretice şi practice vor participa doar cei care vor fi selectaţi de membrii Alpin Club Nordica.

„Cursul va dura şase săptămâni şi nu va fi unul strict teoretic, în sensul că îl vom face să fie cât mai interactiv. Cursanţii vor învăţa tehnici de alpinism, orientare turistică cu harta şi busola, alpinism tehnic, precum şi lecţii de prim ajutor şi supravieţuire. Trebuie spus că toate echipamentele sunt ale celor care îi vor instrui pe cursanţi. Instructorii sunt alpinişti cu experienţă, foşti speologi, vânători de munte sau membri ai Serviciului Salvamont”, a mai spus Dan Curic. El a arătat că după finalizarea cursurilor teoretice şi practice, Alpin Club Nordica va organiza o tabără de escaladă în masivul Rarău. Dan Curic a precizat că atât prezentarea de filme, cât şi cursurile teoretice şi practice sunt gratuite, iar în măsura în care se vor găsi sponsori gratuitatea va fi menţinută şi pentru tabăra de escaladă.

„Chiar dacă împinge la maxim limitele rezistenţei umane, din punctul meu de vedere alpinismul depăşeşte cu mult ceea ce numim în mod normal sport extrem. Alpinismul înseamnă pură pasiune, dorinţă de libertate, dragoste pentru natură şi necesită o anume conduită morală, respect pentru munte şi o anume relaţie om-munte. Poate că prin aceste expuneri sucevenii vor înţelege măcar o parte din ceea ce înseamnă cu adevărat alpinismul şi, chiar dacă nu vor deveni practicanţi ai acestui sport, vor şti să-i aprecieze altfel pe cei care-l practică”, a mai spus Dan Curic.

De precizat că la cursurile de anul trecut organizate de Alpin Club Nordica s-au înscris 50 de persoane, dintre care 30 au participat la tabăra de escaladă de pe Rarău.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Începe „Campania alpină de primăvară”.
 Vizualizări articol: 2626 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.14/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.1 din 7 voturi
Începe „Campania alpină de primăvară”4.157

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Date de contact trimis de
( 1 mar 2010, 12:15:20
In cazul in care cineva este interesat,ma poate contacta pentru informatii, atat pt curs cat si pt seria de prezentari:
-e-mail: blonder_ro@yahoo.com
-tel :0743 976 933

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei