Prezent la Reuniunea Semestrială a directorilor din şcolile sucevene, eveniment organizat de Inspectoratul Şcolar, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, s-a arătat nemulţumit de faptul că şcolile sucevene nu au accesat fonduri europene pentru repararea unităţilor de învăţământ.
„Rog şcoala să aducă cât mai mulţi bani. Anul 2010 este anul absorbţiei de fonduri. În cadrul Programului Operaţional Regional (POR) şcolile sucevene au mers slab, nu au fost proiecte”, le-a spus Gheorghe Flutur şefilor IŞJ şi conducerii şcolilor din judeţ. Flutur, care este preşedintele Consiliului de Dezvoltare Nord – Est, a precizat că din judeţul Suceava, singura şcoală eligibilă a fost cea din Gălăneşti, în timp ce în alte judeţe ale regiunii, mult mai multe şcoli au realizat proiecte eligibile pentru accesarea de fonduri necesare reparaţiilor unităţilor de învăţământ.
„Aveţi iniţiativă. Poate că primarii nu se apleacă suficient de mult către educaţie, însă şcoala trebuie să pună mâna pe cât mai multe fonduri”, a mai adăugat Gheorghe Flutur.
Flutur a mai precizat că, la ora actuală, în judeţ se derulează proiecte de peste 700 de milioane de euro şi şi-ar dori ca şi şcoala să ia mai mult parte în aceste proiecte.
Referitor la această problemă, inspectorul şcolar general, Petru Carcalete, a declarat că „se poate vorbi şi de o neimplicare a şcolilor în POR, dar problema este şi la primării. Depinde foarte mult şi de primari, iar uneori, relaţia primar-director nu e întotdeauna foarte bună”.
(27 feb 2010, 11:42:03