O firmă din Câmpulung Moldovenesc, cu obiect de activitate transportul rutier de mărfuri, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 126.000 de lei (1,26 miliarde de lei vechi). Potrivit directorului coordonator al Gărzii Financiare Suceava, Ionuţ Vartic, cea mai mare parte a sumei, respectiv 93.500 de lei, reprezintă contribuţiile aferente drepturilor salariale plătite către doi angajaţi cărora firma nu le-a încheiat contracte de muncă. Vartic a explicat că în urma controlului la firma respectivă s-a constatat că în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2009 societatea a avut doi angajaţi fără contract de muncă, pentru care nu au fost evidenţiate, declarate şi plătite contribuţiile aferente salariilor achitate acestora. În perioada respectivă cei doi au beneficiat de venituri salariale de 1.500 lei net lunar fiecare, iar în anul 2009 de câte 2.400 de lei lunar net. Suma încasată de cei doi în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2009 a fost de 114.000 lei, pentru care contribuţiile neevidenţiate şi nevirate aferente acestor drepturi salariale au fost evaluate la suma de 93.524 lei.
Ionuţ Vartic a mai spus că în anul 2009 şi în ianuarie 2010 firma a vândut către două firme din Vâlcea şi Brăila două autotractoare cu semiremorcă pentru o sumă de 28.500 euro, fără TVA, pentru care s-au întocmit antecontracte de vânzare-cumpărare. Cu toate acestea, firma nu a evidenţiat în contabilitate vânzarea celor două autotractoare şi nici nu a virat la bugetul de stat impozitele şi taxele aferente veniturilor obţinute. Prejudiciul calculat de comisarii Gărzii Financiare a fost estimat la suma de 32.617 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. Vartic a mai declarat că pe numele administratorului firmei a fost întocmită o plângere penală care a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung – Moldovenesc.