Facturile la încălzire au adus mai mulţi pensionari în situaţia de a solicita Primăriei Suceava şi Consiliului Local ajutor, pentru a nu ajunge să le fie debranşate locuinţele de la încălzire. Cel mai impresionant caz este al unui bătrân în vârstă de 89 de ani, Petru B., care locuieşte cu soţia sa într-un apartament de pe Calea Burdujeni. El are o pensie de 630 de lei şi suferă de multiple afecţiuni, probate cu acte medicale. Soţia lui are 76 de ani, o pensie de 350 de lei şi, de asemenea, probleme de sănătate. În ciuda banilor puţini şi a cheltuielilor mari, cei doi bătrâni au achitat facturile la întreţinere, însă cu întârziere, şi, prin urmare, societatea de termoficare Termica SA i-a penalizat. Penalităţile, în sumă de 1.312,51 lei (13 milioane de lei vechi) au fost prea mult pentru doi pensionari, care împreună nu au zece milioane de lei vechi pensie, astfel că au apelat la sprijinul administraţiei locale, solicitând scutirea de penalităţi.
În aceeaşi situaţie sunt încă 41 de persoane, care cer consilierilor locali să le aprobe scutiri pentru o sumă totală de 862 de milioane de lei vechi. Toţi sunt cu plata facturilor la zi, dar nu-şi pot permite achitarea penalităţilor. Fiecare cerere are în spate o dramă- oameni tineri, cu copii şi cu venituri mici, şomeri, bolnavi sau bătrâni. De exemplu, o văduvă de 69 de ani, cu o pensie de 536 de lei şi cu multiple boli cronice a acumulat penalităţi de întârziere de 7.801 lei. O familie de studenţi, în care soţia este însărcinată în ultima lună, la zi cu plata întreţinerii, solicită anularea penalităţilor de 787 de lei. Majoritatea celor 42 de oameni care cer consilierilor locali scutirea de la plata penalităţilor locuiesc în cartierul Burdujeni.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a remarcat, ieri, “spiritual civic al pensionarilor”, care “iau credite sau fac împrumuturi la CAR ca să-şi achite debitele la întreţinere” şi a făcut apel la populaţie să nu neglijeze facturile.