Un tânăr homosexual din Bucureşti, care a apărut prin revistele de scandal şi declară că s-a iubit cu mai multe vedete masculine din Capitală, susţine acum că a făcut o victimă şi la Suceava, în persoana unui tânăr care locuieşte în zona centrală a municipiului şi care a ajuns să fure din societăţi comerciale, după ce s-a îndrăgostit lulea de el.
L-am întâlnit, ieri, în jurul prânzului, la ieşirea din sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde tânărul bucureştean a fost audiat de poliţişti, cărora le-a spus aceeaşi poveste.
Cu o seară înainte, amicul său, Vlad P., în vârstă de 25 de ani, a fost prins în flagrant în timp ce spărgea un magazin din centrul Sucevei.
Poliţiştii au stabilit că tânărul cu pricina mai avea alte opt furturi la activ, comise de la sfârşitul anului trecut şi până în prezent, furturi al căror prejudiciu este de aproximativ 10.000 de lei (100 de milioane de lei vechi).
„Spunea că e îndrăgostit de mine, că nu poate trăi fără mine”
„Iubitul” se recomandă Elemer Lingurari, (23 de ani), zis Narcis, şi, cu un accent de Bucureşti, începe să povestească că l-a cunoscut pe tânărul sucevean, în urmă cu ceva timp, la Gara de Nord din Capitală.
„După o vreme m-a întrebat dacă nu vreau să mă mut cu el la Suceava. Am fost de două ori până acum aici, o dată în decembrie anul trecut şi acum. Sunt de duminică aici, iar aseară (n.r.- marţi seară) l-a săltat poliţia”, susţine Narcis. Bucureşteanul declară că habar nu avea că partenerul lui, Vlad P., fură de prin magazine, recunoscând, însă, că acesta avea mai mereu bani la el.
„Stăteam într-o casă de prin zona centrală, pe Serpentine. El e pasiv. Dormea cu mine în braţe, mergeam împreună la baie, peste tot. Prin baruri, la discoteci. Eu o fac şi din interes şi din plăcere. Cu el era plăcere. M-am ataşat de el, îl iubesc. Ţin la el. Spunea că e îndrăgostit de mine, că nu poate trăi fără mine. Uneori avea reacţii exagerate. Îl întrebam <mă, de ce te comporţi aşa?>. <Sunt foarte îndrăgostit de tine, dacă nu stai lângă mine, îmi pun capăt zilelor>... te şoca...”, continuă să povestească Narcis.
Tânărul din Bucureşti vrea să rămână la Suceava, să vadă ce se întâmplă cu iubitul său. „Să văd, îl arestează, nu, să ştiu şi eu... să mă duc să-i duc mâncare la arest. El a fost la orfelinat, a trăit într-un mediu foarte închis...A fost mai greu pentru el, a fost bătut, violat, o dată, de două ori, i-a plăcut, a văzut că din asta se câştigă bani, se prostitua pe bani... i-a plăcut, asta e...”, completează homosexualul.
Iubire separată de o celulă
Ieri, în jurul orei 16.00, Vlad P., cel despre care Narcis susţine că ar fi iubitul său, a fost adus sub escortă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
După aproape o oră, tânărul, care şi-a recunoscut faptele şi chiar a participat la reconstituire, a fost scos, cu cătuşe la mâini, şi dus la sediul Judecătoriei Suceava, cu propunere de arestare preventivă.
La ieşirea din sediul Parchetelor, întrebat despre relaţia cu Narcis, Vlad P. nici nu a negat, nici nu a confirmat povestea.
Surse judiciare susţin că printre ultimele spargeri, Vlad P. a luat 4000 de lei de la o farmacie veterinară din centrul Sucevei, iar banii i-ar fi tocat la Bucureşti, cu iubitul său.
Judecătorii au admis propunerea procurorilor şi au decis arestarea preventivă a lui Vlad P. pentru 20 de zile pentru furt calificat.
Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă o pedeapsă între 3 şi 15 ani de închisoare.
(24 feb 2010, 12:53:25