Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava va acorda consiliere psihologică fiului valutistului din Siret, a cărui soţie şi fiică au fost ucise miercuri seară, în propriul apartament.
Instituţia de protecţie a copilului s-a autosesizat cu privire la drama petrecută la începutul acestei săptămâni în oraşul Siret şi a trimis o adresă către Primăria Siret, prin care face o propunere ca minorul, în vârstă de 14 ani, să fie adus în Centrul de Urgenţă Suceava pentru consiliere.
„Va fi nevoie şi de o anchetă socială la faţa locului, anchetă pe care sunt în drept să o facă cei de la Primăria Siret. Asistenţii sociali vor sta de vorbă cu tatăl şi fiul acestuia. Specialiştii din primărie ne-au spus că toate aceste lucruri vor fi făcute după înhumarea celor două victime, mamă şi fiică”, ne-a explicat directorul adjunct al Protecţiei Copilului Suceava, Doina Niculina Daneliuc.
Ea a mai spus că, săptămâna viitoare, asistenţi sociali şi psihologi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Suceava vor merge la Siret şi vor încerca să poarte o discuţie cu tatăl băiatului, dar şi cu minorul.
„Fără acordul minorului şi al tatălui, noi nu putem să oferim serviciile noastre de consiliere psihologică. După ce vom avea o întrevedere cu cei doi, vom şti exact ce măsuri vor fi luate în acest caz”, a mai completat Niculina Daneliuc.