Regulamentul cadru după care se vor ghida primăriile sucevene în activitatea de urbanism va fi finalizat la începutul lunii viitoare. Prefectul Sorin Arcadie Popescu a declarat că a solicitat comisiei mixte constituite prin ordinul său să încheie lucrările la Regulamentul local de urbanism până la jumătatea lunii martie, ştiut fiind faptul că, începând cu luna aprilie, se reiau activităţile în construcţii.
El a precizat că Regulamentul va cuprinde cerinţele minime obligatorii prevăzute de legislaţia în vigoare cu privire la ridicarea construcţiilor, cerinţe pe care trebuie să le respecte fiecare administraţie publică locală. De altfel, primăriile vor trebui să-şi actualizeze propriile regulamente locale de urbanism în funcţie de Regulamentul cadru. Prefectul şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul că administraţiile publice locale nu respectă legislaţia în vigoare cu privire la întocmirea documentaţiilor necesare eliberării autorizaţiilor de construire.
„Prin activitatea defectuoasă a compartimentelor de urbanism de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, s-a ajuns în situaţia de a se construi blocuri şi locuinţe individuale, fără a se asigura căi de acces, locuri de parcare, spaţiu verde minim necesar, fără a se respecta distanţa faţă de axa drumului, regimul de înălţime în zonă, normele privind intervenţia de stingere a incendiilor, fără avizele necesare prevăzute a fi obţinute în mod obligatoriu în certificatele de urbanism”, a spus prefectul.
Sorin Arcadie Popescu a ţinut să atragă atenţia tuturor primarilor asupra obligativităţii respectării normelor care au incidenţă în ceea ce priveşte disciplina în construcţii şi amenajarea teritoriului.
(17 feb 2010, 00:27:09