Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 15 feb 2010 - Anul XV, nr. 37 (4328)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Cheltuieli

Peste 60 de mii de lei pe lună, costul pentru întreţinerea bazinului de la Universitatea Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Costurile de întreţinere a bazinului de înot al Universităţii „Ştefan cel Mare” în luna ianuarie au depăşit suma de 60 de mii de lei, iar mare parte din aceşti bani trebuie plătiţi din fondurile proprii ale instituţiei de învăţământ superior.
Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Adrian Graur, a declarat că „în acest moment, costurile de întreţinere pentru luna ianuarie se ridică la 63.000 de lei, iar veniturile atrase au fost de doar 22.000 de lei. Restul este subvenţionat de USV”. Astfel, deşi universitatea oferă sucevenilor o gamă variată de abonamente lunare pentru iniţiere în nataţie sau pentru agrement, veniturile atrase până acum în acest fel nu acoperă nici jumătate din costurile necesare pentru întreţinerea complexului. Preţul abonamentelor pentru accesul la bazin a stârnit nemulţumiri din partea reprezentanţilor Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Suceava.
Preşedintele asociaţiei, Alin Filimon, a declarat că „bazinul de înot nu este o facilitate pentru studenţi, ci un lux”. Acesta a mai adăugat că „majoritatea studenţilor nu dispun de 70-80 de lei pe lună, pe care să-i plătească pentru a avea acces la bazin”. Totodată, liderul studenţilor a întrebat conducerea universităţii dacă bazinul este destinat în primul rând studenţilor sau tuturor sucevenilor.

 

Bazinul este pentru toată lumea

Referitor la nemulţumirea reprezentanţilor ASUS, rectorul Adrian Graur a declarat că „nemulţumirea domnului Filimon, reprezentantul uneia din cele 16 organizaţii studenţeşti care activează în Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, se referă exclusiv la nişte tarife practicate de USV pentru programele de agrement pe care noi le oferim în acest moment în cadrul Centrului de Nataţie şi Kinetoterapie. Programele academice, care vizează performanţa în domeniul educaţiei fizice şi sportului, sunt subvenţionate exclusiv de structurile existente în acest moment în universitatea noastră”.
Aşadar, potrivit rectorului Universităţii Suceava, argumentaţia adusă de către Alin Filimon „ia în considerare doar costurile fără a face referire la calitatea serviciilor. Centrul de Nataţie şi Kinetoterapie al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (singurul în zona academică de Nord-Est) a fost proiectat şi construit ţinând cont de ultimele exigenţe în domeniu. În acest moment nu putem subvenţiona activităţile recreative ale studenţilor. Nu ne permitem”.
Rectorul USV a mai ţinut să precizeze şi faptul că bazinul este o investiţie de aproape 11 milioane de lei de interes public, destinat tuturor.
„Universitatea din Suceava este o instituţie publică şi, la fel ca alte instituţii de acest gen, şi aceasta este finanţată (chiar dacă nu în totalitate) de la bugetul de stat. Această realitate, pe care nu o putem neglija, face din USV un obiectiv de interes public şi prin urmare, de baza materială universitară precum şi de serviciile pe care noi le oferim trebuie să beneficieze întreaga societate românească”, a mai precizat Adrian Graur.
Acesta a mai adăugat că „la Suceava avem astăzi unul dintre cele mai moderne bazine de înot din ţară, iar acest lucru a fost posibil pentru că am beneficiat de banii contribuabililor, şi implicit de cei ai sucevenilor”.

 

USV nu-şi permite subvenţionarea activităţilor recreative ale studenţilor

Reprezentanţii ASUS au atras atenţia conducerii USV şi asupra faptului că „preţul la abonamentele pentru bazinul USV este mai ridicat decât şapte ore, plătite individual, de către un student care studiază în Timişoara, Cluj, Alba Iulia sau în oricare alt centru universitar din ţară care dispune de un bazin. Ca să nu mai precizăm că preţul unui abonament ar trebui să fie întotdeauna mai atractiv decât costul cumulat al aceluiaşi număr de ore, plătite individual”.
În legătură cu această problemă, rectorul Universităţii Suceava a spus că „această comparaţie cu celelalte centre universitare nu mi se pare oportună. Parte din acestea beneficiază de bazine de înot de dinainte de 1989. Din acest punct de vedere, ele pot avea şi un statut privilegiat. În plus, nu cunoaştem modul de finanţare în acele cazuri. Cele afirmate sînt doar percepţii ale unora dintre noi”.
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava se află într-un amplu proces investiţional. Pentru anii următori se vor demara lucrările pentru reabilitarea corpurilor A, C şi D, a Observatorului Astronomic şi demararea lucrărilor la Campusul II.
Sunt lucrări care înseamnă investiţii masive, motiv care împiedică, pentru moment, conducerea universităţii să subvenţioneze activităţile recreative ale studenţilor. „Ştiu că acest lucru ar fi de dorit dar, din păcate, aceasta este realitatea cu care ne confruntăm”, a declarat Adrian Graur.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 60 de mii de lei pe lună, costul pentru întreţinerea bazinului de la Universitatea Suceava.
 Vizualizări articol: 1345 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 6 voturi
Peste 60 de mii de lei pe lună, costul pentru întreţinerea bazinului de la Universitatea Suceava5.056

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Bah trimis de
(15 feb 2010, 11:47:22
80 lei x 275 = 22000 ; 50 lei x 500 = 25000 scade pretul creste cererea, cu atatia specialisti in universitate te-ai gandi ca se poate ajunge la un compromis rezonabil de ambele parti. ...
2.   Numar mare calitate mica trimis de
(15 feb 2010, 13:42:32
Ai dreptate Yamal dar in acelasi timp se dubleaza numarul de utilizatori. Piscina are o anumita capacitate, un anumit numar de culoare ... Daca se dubleaza numarul de utilizatori scade calitatea serviciilor oferite si pot creste cheltuielile de intretinere. Trebuie sa se tina seama de faptul ca acesta este un bazin de inot nu unul de agrement unde sar si se balacesc "copilasii" mai mici sau mai mari (scaune plutitoare, o bere, jocuri cu mingea, ratuste...).
Luand in considerare faptul ca este o o investitie noua este de asteptat ca ea sa lucreze in pierdere pana la maturizarea programelor initiate.
Diversificarea programelor si extinderea orelor de functionare ar putea duce la crestere incasarilor.
Sa auzim numai de bine.
3.   Asa si? trimis de
(15 feb 2010, 20:39:38
asta ce-ar trebui sa insemne pt mine? ca se justifica pretul exagerat pt abonament? pff..
4.   Asa-i in tenis trimis de
(15 feb 2010, 21:27:36
ia auziti bah.... nu va convine pretul, stati acasa ca-i cald si bine. Ce vreti, sa fie ca plaja la costinesti in august? asa ca ciocu mic, bazinul nu-i baie publica !!!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei