Andrei Alexandru s-a născut în L’Aquila, un oraş din centrul Italiei, acum şase ani. După doar cinci luni şi jumătate de şedere în peninsulă, părinţii au fost nevoiţi să se despartă de odorul lor, de Andrei, pentru că riscau să-şi piardă locurile de muncă.
Cu sufletul sfâşiat de durere, Adriana Dumitrescu, mama copilului, şi-a adus „răţuşca mică”, cum îl dezmierda, la acea vreme, pe Andrei, la Fălticeni, la bunica Floarea. Din acel moment, bunica s-a transformat în „mama”, iar mama naturală, Adriana, a devenit „mami din Italia”.

 

Prima spovedanie

Despărţirea de copil a fost cel mai greu moment prin care a trecut tânăra de 22 de ani, care nu înţelegea de ce trebuie să fie departe de copilul ei. Doar dorinţa de a-i oferi tot ce-i mai bun copilului a determinat-o să ia autocarul şi să plece din nou în Italia. Chiar dacă a promis că va veni acasă la tăierea moţului, când copilul va împlini un an, nu s-a întâmplat aşa. Pentru că părinţii nu aveau drept de muncă şi le era frică să nu li se interzică revenirea în peninsulă, aceştia au ratat prima aniversare din viaţa copilului lor. Pe 22 mai 2005, înainte cu două zile de prima aniversare a lui Andrei, mami din Italia i-a trimis o scrisoare emoţionantă, care, normal, nu putea fi înţeleasă de copil, dar avea să rămână una dintre cele mai dureroase „spovedanii”, pe care copilul o va „judeca” în anii următori.

 

„Uneori, am senzaţia că eşti aici”

„Răţuşca mea, dragă...”, îşi începea scrisoarea Adriana, „mami şi tati, de aici, din depărtări, te pupă şi te poartă mereu în inimă. Nu îmi vine să cred că a trecut un an de când te-am purtat în burtică. Acum eşti un pui de om, care face primii paşi în viaţă”. Tânăra povesteşte în scrisoare despre viaţa grea din străinătate, care o ţine departe, la mii de kilometri de copil.
„Nici o distanţă din lume, cât de mare ar fi ea, nu va putea fura iubirea ce o purtăm în suflet pentru tine. Tu eşti aici, cu noi, în fiecare gând şi gest al nostru. Uneori, am senzaţia că eşti aici, cu mine, şi mă cuprinzi de gât cu mânuţele tale grăsuţe şi mă strângi la piept. Alteori, când tati cumpără jucării, visează cu ochii deschişi cum te joci cu el. Acum, noi nu putem decât să strângem pernele tale în braţe, în speranţa că va veni şi clipa în care o să fim împreună iar, cei trei muşchetari, cum zice bunicuţa ta”.

 

„Să nu ne judeci, să citeşti această scrisoare!”

Întâmplător sau nu, când l-am vizitat pe Andrei şi pe bunica Floarea, în Fălticeni, am aflat că este venită în vizită şi mami Adriana. La puţin timp de la întâlnirea noastră, s-a întors din oraş şi Adriana, care a fost întâmpinată cu mare bucurie de fiul ei. Încă de la uşă, s-a prins de gâtul ei, a îmbrăţişat-o şi nu s-a mai desprins de ea cât am stat de vorbă.
„Cel mai crud şi nedrept lucru pe acest pământ este să nu aibă o mamă copilul lângă ea. De aceea, tu, dacă vreodată vei fi supărat pe mine, pe noi, să nu ne judeci, să citeşti această scrisoare. De când eşti tu în viaţa mea, totul s-a schimbat. Datorită ţie, iubirea mea mică, am trăit emoţii unice. Nici acum nu pot să cred că sunt mamă şi că am un copil atât de special.
Ai venit pe lume când nici nu mă aşteptam, dar ai adus în viaţa mea o imensă bucurie. Îi mulţumim lui Dumnezeu că te am pe tine. Fie ca Măicuţa Domnului să te apere şi să te protejeze, aşa cum a făcut-o şi până acum şi să-ţi îndrume paşii spre tot ce e mai bun”, au fost cuvintele cu care şi-a încheiat scrisoarea – spovedanie Adriana.
„Mama”, cum îi spune Andrei bunicii, ne-a citit tulburătoarea scrisoare, în timp ce fiica ei, cea care a scris rândurile, cu greu şi-a putut ţine lacrimile.

 

Despărţirea, de fiecare dată cu lacrimi

În camera lui Andrei, plină de jucării şi desene, ne-a atras atenţia o cutie „cu amintiri”, după cum am aflat de la „mămicile” băieţelului. Cu emoţie din partea celor două femei, dar cu nerăbdare, din partea lui Andrei, a fost deschisă cutia magică. În cutie, multe amintiri. Multe scrisori şi felicitări, pline de inimioare, şi declaraţii de iubire, pe care doar o mamă le poate trimite către fiul ei. Printre amintiri, erau aşezate şi diverse desene, figurine pe care Andrei le-a făcut la cămin, special pentru mama din străinătate. Chiar dacă acum Andrei este un copil fericit, pentru că o are pe mami acasă, urmează momentele în care, din ochii săi mari, negri, vor curge lacrimi de despărţire. Adriana reuşeşte să vină o dată pe an acasă, dar pregătirea pentru ziua cea mare, de revenire, începe cu o lună înainte.
„Când ştiu că vin acasă, simt o emoţie mare şi mă bucur cu o lună înainte. Petrec tot timpul cu Andrei. Ne plimbăm, mergem în parc, ne jucăm, povestim. Despărţirea este cea mai dureroasă. De fiecare dată îi spun că este ultima oară când mama mai merge la muncă, după care mă întorc. Îmi doresc mult să pot să revin acasă”, ne-a spus, printre lacrimi, mama băieţelului.

De trei ori mamă!

Bunica Floarea, care are trei copii mari, are de aproape cinci ani grijă de Mirela, acum în vârstă de 17 ani, o adolescentă care provine dintr-un centru de plasament.
Femeia a luat-o pe fetiţă în asistenţă maternală şi nu a făcut niciodată deosebire între Andrei şi Mirela.
„Fata provine dintr-o familiei dezorganizată, cu o situaţie materială precară. Mirela mai are două surori. Una este căsătorită, iar cealaltă este la un centru social din Suceava. Mirela este ca şi copilul nostru. Este un copil bun, merge la şcoală şi nu ne-a făcut probleme. Supărarea este mare, acum, pentru că, fiind mărişoară, va trebui să se mute într-o casă de tip familial. Andrei şi Mirela au crescut împreună, ca fraţii. Dacă pleacă fata, voi lua un alt copil în asistenţă maternală, pentru că m-am obişnuit cu copiii. Nu este uşor, dar îmi plac copiii şi încerc să le dau o educaţie bună”, ne-a povestit mama Floarea.

115 cazuri, monitorizate de Echipa Mobilă

Echipa Mobilă din Fălticeni, coordonată de asistentul social Ileana Sevciuc, monitorizează 115 cazuri de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.
Unii dintre aceşti copii au un singur părinte plecat peste hotare, alţii au ambii părinţi plecaţi să muncească în străinătate.
„Minorii rămân în grija bunicilor, cazurile cele mai fericite, dar şi în grija unor rude mai îndepărtate, cunoştinţe. Problemele grave apar atunci când părinţii copiilor rămân fără locuri de muncă în străinătate şi nu mai trimit bani acasă, celor cărora le-au încredinţat creşterea copiilor. Acei copii se află, de multe ori, în situaţie de risc. Sunt şi cazuri în care copiii suferă de boli grave, părinţii alegând să plece în străinătate pentru a aduna bani, pentru anumite intervenţii chirurgicale. Fiecare caz în parte este special”, ne-a spus Ileana Sevciuc.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Spovedania” unei mame despărţite de fiul ei, la mii de kilometri.

Comentarii