Au decis să pornească pe drumul anevoios al străinătăţii, pentru a le oferi copiilor condiţii de viaţă mai bune. S-au încumetat la un drum greu şi dureros, „naveta” între casă şi locul de muncă, la mii de kilometri depărtare. Ce au lăsat în urmă este uşor de văzut cu ochiul liber: suflete care râvnesc după o îmbrăţişare, copii retraşi, interiorizaţi sau, dimpotrivă, prea expansivi, parcă dinadins vrând să arate că sunt şi singuri în stare să facă ceva care să-i scoată în evidenţă. Unii dintre copii se bucură, în lipsa părinţilor, de dragostea bunicilor, care, între timp, au devenit „mama” şi „tata”.

 

Mama, cel mai râvnit cadou

Povestea Valentinei, o fetiţă din Fălticeni crescută de ani buni de bunică, după ce mama ei a plecat la muncă în străinătate, am aflat-o chiar de la ea. Întâmplător, pe 10 februarie, am mers să o cunoaştem pe Valentina şi pe bunica Teodora, femeia care de cinci ani este îngerul păzitor al fetiţei.
În camera destul de mică, dar curată şi îngrijită, cufundată în jucării colorate, cele mai multe de pluş, frumos aranjate, am făcut cunoştinţă cu Valentina. Fetiţa şatenă, cu ochi verzi, ţinând în mâini o păpuşică Barbi, a început, timid, să ne povestească cum este „fără mama”.
„Am fost la grădiniţă. I-am servit pe copii cu suc şi prăjituri. Duminică o să vină la mine mai mulţi verişori şi o să am şi tort”, ne-a spus Valentina, ezitând să ne spună ce cadou îşi doreşte de ziua ei. Bunica Teodora a intervenit în discuţie, parcă pentru a şterge tristeţea de pe faţa copilei, şi a spus că pachetul cu dulciuri este pe drum. Pachetul de la mama.
„Cel mai frumos cadou pentru mine ar fi să vină mama acasă. Nu îmi doresc altceva. Chiar nu ştiu... Să vină mama”, ne-a spus fetiţa.

 

Glasuri strangulate de dor

Am aflat de la bunica Teodora că mama fetiţei nu a venit acasă de mai bine de un an. Printre suspine şi lacrimi, mama şi fiica încearcă să menţină o legătură, o comunicare de la distanţă.
„Fata mea sună destul de des. Vorbeşte mult cu Valentina. Îi trimite mereu hăinuţe, jucării, o vedeţi, doar... Eu am crescut-o bine, dar mama rămâne mamă. Îi este dor, mereu. La telefon nu îi spune ce mi-ai trimis sau ce are nevoie. O întreabă când vine acasă. Este greu şi acolo. Vine cam o dată pe an. De multe ori spune că nu se mai duce în Italia, dar pentru că nu are ce să muncească aici, s-a dus din nou, deşi nici acolo nu este uşor”, ne-a povestit bunica Valentinei.

Fuge să-şi vadă sora

Valentina, ştergându-şi fruntea de sudoare, ca un om mare, din cauza emoţiilor care au năpădit-o vorbind despre meleaguri străine, unde stă mama ei, ne-a povestit că mai are o supărare pe suflet. Fetiţa are un frăţior, în vârstă de 12 ani, care, în urma divorţului dintre părinţi, a rămas în grija tatălui. Acesta s-a recăsătorit, iar „noua mamă” nu îl prea lasă pe băiat să-şi viziteze sora.
„Să-i vedeţi, numai, când se întâlnesc, câte vorbesc, câte îşi povestesc. Ea ţine tare mult la el. Îl aşteaptă să vină aici, când iese de la şcoală. Fuge, ca să nu afle mamă-sa. Tatăl nu prea ţine legătura cu Valentina. Nici ea nu prea întreabă de el. Are altă familie, copii. Dar pe fratele ei tare îl iubeşte. Sunt fraţi drepţi. Noi ţinem şi la el”, ne-a spus bunica.

Cu braţele peste hotare, dar cu sufletul acasă

Ca într-o poveste tristă, dar adevărată, mama plecată în Italia, de mai bine de cinci ani, a dat drumul mânuţelor calde ale propriilor copii şi s-a prins de mâna aspră a străinătăţii, care, de multe ori, nu o hrăneşte, ci îi aduce durere, dor, lacrimi. Mama Valentinei face eforturi pentru a-i asigura fetiţei tot ce este mai bun, munceşte din zi şi până în noapte pentru câţiva bănuţi, dar sufletul ei este acasă.
Valentina va merge din această toamnă la şcoală. Ar vrea să o aibă alături pe mama ei. Ar vrea să-i arate desenele pe care i le-a pregătit, să-i arate cum le face coafuri păpuşilor, să povestească tot ce nu i-a spus prin telefon. Fetiţa nu are certitudinea că mama ei va veni definitiv acasă. Mereu promite că revine, dar până acum nu a putut să se desprindă de străinătate. „Din toamnă, cred că vine acasă. Începe fata şcoala, şi aşa a promis. Acum, să vedem. Ce va da Dumnezeu”, ne-a mai povestit, cu îndoială în glas, bunica Valentinei.

 

 

Şi-a părăsit copiii, pentru un alt bărbat

În cazul Valentinei, bunica este cea care îi îndulceşte zilele cu poveşti, la gura sobei, cu rugăciuni şi vorbe frumoase. Ea este singura care o alintă şi o iubeşte cu adevărat, în lipsa mamei. În alte cazuri, copiii care au părinţii plecaţi peste hotare suferă şi mai mult, fără să aibă vreo speranţă că familia lor va fi vreodată împreună.
Ionuţ şi Alina, de 11 ani, respectiv 14 ani, tot din Fălticeni, au primit cu mare durere vestea că mama lor, plecată la muncă în străinătate, nu mai vrea să se întoarcă acasă şi, mai mult, a trimis prin poştă actele de divorţ. Aflaţi de ceva timp în grija tatălui, după ce mama care le-a dat viaţă a spus că pleacă la muncă peste hotare, pentru a le asigura un trai mai bun, cei doi copii sunt dezorientaţi şi dezamăgiţi, în acelaşi timp. Femeia a înlocuit soţul cu un alt partener, dar copiilor le va fi foarte greu să o înlocuiască pe... mama. Cu cine? Când? Sunt întrebări la care copiii nu au răspuns. Ei simt doar deznădejde.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dulciuri „amare”, din cauza dorului de mamă.

Comentarii