O tânără în vârstă de 19 ani s-a urcat la volan şi a fost implicată într-o tamponare, deşi cu câteva ore înainte permisul de conducere îi fusese ridicat pentru consum de alcool. Oamenii legii au intrat pe fir luni, în jurul orei 11.00, când la biroul de soluţionare a tamponărilor din cadrul Poliţiei municipiului Suceava s-au prezentat două femei, care au sesizat că, înainte cu o zi, au fost implicate într-o tamponare.
Efectuând verificări în baza de date, poliţiştii aveau să aibă parte de o surpriză. Una dintre şoferiţe, Alina Iliescu, în vârstă de 19 ani, localnică din municipiul Suceava, avea permisul de conducere reţinut din noaptea de sâmbătă spre duminică, când, în jurul orei 2.00, fusese depistată în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţia precizează că permisul a fost reţinut pe bază de dovadă înlocuitoare, însă fără drept de a conduce.
În ceea ce priveşte tamponarea, din cercetări a rezultat că tânăra de 19 ani, în timp ce se afla pe strada Scurtă din municipiul Suceava, la intersecţia cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, a scăpat maşina de sub control pe carosabilul umed, izbindu-se în maşina celeilalte femei, care staţiona la semafor.
Şoferiţa în vârstă de 19 ani s-a ales cu dosar penal.