Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi cel al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, au inaugurat, sâmbătă, cea mai modernă pârtie de schi din judeţul Suceava, construită în zona Ariniş din oraşul Gura Humorului. Înainte de a ajunge la pârtia de schi, Elena Udrea a poposit, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, precum şi majoritatea parlamentarilor suceveni, la o pensiune din Voroneţ. Aici, ministrul Dezvoltării şi Turismului a avut prilejul să deguste produse tradiţionale bucovinene, de la tobă şi cârnaţi, până la ciorba de fasole cu afumătură servită în pâine şi la papanaşii cu smântână.
După ce a servit masa, Elena Udrea s-a îmbrăcat în costumul de schi, precizând că deşi nu ştie să schieze, a dorit să fie îmbrăcată corespunzător pentru a vizita pârtia. Ministrul Dezvoltării şi Turismului a ajuns la pârtia de schi într-o sanie trasă de cai, împreună cu celelalte oficialităţi invitate la acest eveniment. La baza pârtiei Şoimul, Udrea a fost întâmpinată, pe acorduri de fanfară, de primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, care, după ce a salutat-o, a precizat că „o să fiu invidiat de toată lumea că v-am sărutat”. Replica Elenei Udrea a fost pe măsură, spunându-i primarului Ursaciuc că „o să fiţi invidiat de toată lumea pentru că aveţi pârtie”.
Udrea a făcut promisiuni pentru turismul din judeţul Suceava
Pe scena amplasată la baza pârtiei, Elena Udrea a făcut mai multe promisiuni pentru judeţul Suceava şi zona Bucovinei, precizând că ministerul pe care îl conduce va continua să sprijine cu fonduri proiectele promovate de autorităţile locale şi cele judeţene. Ea a precizat că a venit la Gura Humorului „ca prieten al Bucovinei”, precizând că la fel ca şi după preluarea funcţie de ministru al Turismului, în 2009, şi acum, când conduce Ministerul Dezvoltării şi Turismului, prima vizită oficială a făcut-o în judeţul Suceava.
„Vin aici nu doar pentru că mama mea este din Mălini şi vin aici ca acasă. Dar îmi propun ca în acest an, mare parte din investiţiile pe care vrem să le facem să le direcţionăm către ţinutul dumneavoastră. Atât pentru că aici aveţi resurse uriaşe de turism, dar mai ales pentru că aveţi foarte multe proiecte. Şi nu pot să nu-l felicit pe preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, pe cei din echipa dumnealui şi pe primarii din judeţ pentru acest lucru”, a spus Udrea.
Ea a adăugat că oferta de turism cultural a zonei Bucovina, cu mănăstirile din patrimoniul UNESCO, este completată în momentul de faţă cu oferta de turism activ, cei interesaţi având la dispoziţie mai multe zone unde pot să practice sporturile de iarnă. „Când văd câtă lume a venit aici la această inaugurare, dau dreptate celor care cred în şansele turismului românesc şi în potenţialul de turism al judeţului Suceava. Sunt convinsă că împreună vom face din Bucovina primul ţinut, prima zonă în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare regională, plecând de la resursa de turism pe care o aveţi”, a mai declarat Udrea.
Alături de ministrul Elena Udrea, pe scena de la baza pârtiei Şoimul a fost şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, care a apreciat că inaugurarea acestei investiţii reprezintă „un semn foarte bun pentru viitorul Bucovinei şi pentru viitorul oraşului Gura Humorului. Sunt convins că având astfel de facilităţi puteţi să atrageţi cât mai mulţi turişti români şi străini, inclusiv din Marea Britanie”.
Trebuie spus că atât Elena Udrea, cât şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi ambasadorul Marii Britanii au primit din partea primarului Marius Ursaciuc câte o plachetă şi o machetă a staţiunii Gura Humorului aşezată pe schiuri.
Flutur: „Domeniul schiabil din judeţul Suceava a crescut considerabil”
Prezent alături de Elena Udrea, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat că şi prin deschiderea pârtiei de schi de la Gura Humorului, judeţul Suceava dispune în momentul de faţă de un domeniu schiabil considerabil, având posibilitatea să devină o destinaţie importantă pentru cei care practică sporturile de iarnă. El a precizat că la Vatra Dornei şi Gura Humorului există deja pârtii de schi, la Câmpulung Moldovenesc a început construcţia unei pârtii de aproximativ 4 kilometri, pe masivul Rarău, iar în ultimii ani s-au dezvoltat alte două locaţii care oferă posibilitatea practicării sporturilor de iarnă, Mălini şi Suceviţa.
Discursurile oficiale au fost urmate de o slujbă de sfinţire, oficiată de un sobor de preoţi. De altfel, o parte dintre preoţi au urcat apoi cu telescaunul şi au sfinţit pârtia cu agheasmă de la înălţime.
Vlădescu, primul schior care a coborât pârtia după inaugurare
Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Marius Ursaciuc, Gheorghe Flutur, Elena Udrea şi ambasadorul Marii Britanii, după care oficialităţile au urcat cu telescaunul până la punctul de plecare al pârtiei. În telescaun, Elena Udrea a fost însoţită de Marius Ursaciuc, Gheorghe Flutur şi de fiica acestuia din urmă. Sus pe pârtie, oficialităţile au fost servite cu vin fiert, ceai cald, dar şi cu sarmale şi mămăligă coaptă pe grătar. Sus pe pârtie a ajuns şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, care a fost primul schior care a testat, în mod oficial, investiţia din Gura Humorului. Însoţit de vicepreşedintele CJ Suceava, Daniel Cadariu, şi urmat de schiorii Jandarmeriei şi ai vânătorilor de munte, Sebastian Vlădescu a coborât ca un adevărat profesionist pârtia de aproape 1.500 de metri. La „finish”, Vlădescu a declarat că „pârtia este foarte, foarte bună, zăpada e bună, iar pârtia este frumoasă”.
După ce s-a întors de pe pârtie, ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a vizitat standurile organizate în cadrul „Târgului Asociaţiilor de Turism din Bucovina”, unde a fost îmbiată cu plăcinte calde, vin fiert, precum şi cu alte produse tradiţionale.
De la Gura Humorului, Elena Udrea a plecat la Vatra Dornei, unde a vizitat staţiunea balneară şi a avut o întâlnire cu agenţii economici din turism. De precizat că aceştia i-au solicitat Elenei Udrea să găsească o soluţie prin care creditele contractate de agenţii economici din turism să aibă o dobândă mai mică. De asemenea, reprezentanţii firmelor din turism au spus că ar fi de dorit ca împrumuturile pe care le contractează să poată fi garantate de stat.
Peste 2.500 de turişti au urcat sâmbătă cu telescaunul
Prima zi în care pârtia de schi din Gura Humorului a funcţionat în mod oficial a atras un număr extrem de mare de turişti. La sfârşitul zilei, peste 2.500 de persoane, schiori, dar şi cei care au vrut să vadă pârtia, au folosit telescaunul care deserveşte pârtia. „Au fost foarte mulţi cei care au dorit să vină la Gura Humorului şi suntem extrem de mulţumiţi de acest lucru”, a spus primarul Marius Ursaciuc, care a precizat că săptămânal vor fi organizate diverse evenimente pentru turiştii care vor veni la pârtia Şoimul.
Pârtia de schi din Gura Humorului are o lungime de 1.478 de metri, cu o diferenţă de nivel de 283 de metri şi dispune de cinci tunuri de zăpadă. Pârtia dispune şi de instalaţie de nocturnă, cu 80 de stâlpi de iluminat, precum şi de un echipament telescaun pe o lungime de 1.349 de metri cu o capacitate de transport de 1.200 de persoane/oră.
( 8 feb 2010, 12:27:09