Un nou caz de gripă cu virusul pandemic AH1N1 a fost depistat în judeţ, au informat ieri responsabili de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, boala a fost confirmată de Institutul Cantacuzino din Bucureşti în data de 30 ianuarie, la o femeie de 31 ani, din municipiul Rădăuţi, însărcinată în luna a IV-a.
Gravida a fost internată în secţia de Boli Infecţioase a spitalului din localitate în data de 26 ianuarie, starea ei de sănătate fiind acum stabilă, potrivit medicilor care o au în grijă.
În judeţ, numărul total al îmbolnăvirilor prin gripă nouă pandemică a ajuns la 214, iar al deceselor la 11. Săptămâna trecută, numărul sucevenilor care acceptaseră serul Cantgrip era de 36.800. Pentru imunizarea populaţiei, DSP a primit de la Institutul Cantacuzino 53.000 doze de vaccin, care au fost repartizate în judeţ, la medicii de familie.