Gerul puternic resimţit în judeţ în ultima perioadă a transformat cea mai mare parte a râului Bistriţa într-o mare aglomerare de sloiuri de gheaţă, care, în condiţiile unei nedorite evoluţii proaste a vremii, pot provoca mari probleme.
Specialiştii de la Sistemul de Gospodărire al Apelor (SGA) Suceava informează că trei tronsoane sunt monitorizate în mod deosebit, aici pericolul fiind mai mare.
În primul rând este vorba de aglomerarea de gheaţă şi năboi, în lungime de 8,8 kilometri, care pleacă din zona dispensarului din Dorna Arini şi ajunge până la Argestru, vestea bună în acest caz fiind că prin gheaţă s-a format şi un canal dezgheţat, care asigură o oarecare scurgere a apei.
De asemenea, bătăi de cap mai dă aglomerarea de gheaţă şi năboi care începe de la podul din centrul oraşului Broşteni şi se întinde, pe o porţiune de patru kilometri, până în satul Holda, la confluenţa râului Bistriţa cu pârâul Holda, şi tronsonul pod Rusca – Ortoaia, în comuna Dorna Arini, unde aglomerarea de gheţuri în alternanţă cu canal dezgheţat are trei kilometri.
În afara cestor zone, pe aproape tot râul Bistriţa predomină fenomenul de gheaţă la mal şi pod de gheaţă cu ochiuri, grosimea sloiurilor fiind între 10 şi 25 de centimetri.
„Echipajele formate din specialiştii noştri urmăresc în mod deosebit zonele cu aglomerări de gheţuri şi năboi, unde în cazul unor creşteri accentuate de temperatură însoţite de precipitaţii lichide putem asista la depăşiri ale cotelor de apărare locale”, a precizat inginerul Cristian Ruxandari, purtătorul de cuvânt al SGA Suceava.
În paralel, situaţia este monitorizată şi de Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi pompieri de la Detaşamentul Vatra Dornei al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava