În buricul Bucovinei există un sat unde oamenii nu se adună niciodată la crâşmă pentru a da pe gât un rachiu. Nu au aderat la vreun cult care să le interzică acest păcat lumesc, dar casele împrăştiate pe distanţe de mulţi kilometri omoară din faşă orice idee de afacere. Este satul Cununschi, din Brodina, unde vreo 40 de familii de oameni îndură vântul, ploile şi ninsorile în condiţii vitrege.

Pentru a ajunge să-i cunoşti pe aceşti oameni trebuie să te iei cu muntele la trântă, aşa cum o fac ei în fiecare zi pentru a putea supravieţui. Din centrul Brodinei şi până la Cununschi sunt 15 km. O parte din drum se poate parcurge cu maşina, dar ultimii 3 km trebuie luaţi la pas.
Am plecat la drum împreună cu primarul Vasile Popescu şi viceprimarul Ilie Haleţa din Brodina, pe post de ghizi montani. La un moment dat părăsim drumul judeţean care face legătura cu Izvoarele Sucevei şi intrăm în pădure. Zăpada tăiată cu o zi în urmă de câteva sănii joacă din când în când feste şoferului. Pe ultima sută de metri maşina nu mai vrea să asculte comenzile. Nu ne rămâne de făcut decât să coborâm şi să punem umărul pentru a scoate caii putere din impas. Odată parcată, maşina rămâne sub protecţia arborilor, iar noi ne afundăm în pădure, pe un drum comunalo-forestier. Prima parte e mai dificilă, iar ascensiunea este îngreunată şi de zăpada afânată. E ora 9 dimineaţa şi suntem primii oameni care mergem spre Cununschi în acea zi.

 

Clăi cu fân şi garduri în drum

După vreo jumătate de oră de bătaie cu zăpada ajungem în sfârşit la ceea ce pare o casă. Viceprimarul Ilie Haleţa bate la uşă. Nici un răspuns. Aşa cum se face la munte, intră în casă şi bate din nou la o altă uşă. Acelaşi rezultat. Intră în cameră, dar se vede treaba că stăpânul e plecat pe undeva. Ieşim şi dăm să ne continuăm drumul. De nicăieri apare un bătrân cu faţa brăzdată de vânt şi ger. Aduce nişte fân pentru animalele pe care le are în grajd. Ne oprim să-l salutăm şi apoi ne continuăm drumul.
Urcuşul s-a cam terminat, ceea ce ne dă posibilitatea să vedem mai în linişte peisajul superb care se deschide de pe vârful muntelui. Trecem pe lângă clăile de fân, ne „împiedicăm” de câte un gard pus chiar în mijlocul drumului, dar toate astea fac parte din viaţa satului de munte.
Undeva sus, pe o culme, se zăreşte o bisericuţă. Ne apropiem uşor de ea şi o privim din afara gardului împrejmuitor. Zăpada troienită a acoperit parţial mormintele şi crucile, şi totul pare îngheţat într-o lume arhaică de acum câteva sute de ani.

 

Ion „Ivan” Buceac

De la bisericuţa satului o luăm pe o potecă ce duce spre câteva case care par mai apropiate. Trecem pe lângă prima din ele. Câteva oi care rumegă fân şi un câine care latră sunt singurele semne de viaţă. Mai facem vreo 300 de metri şi ajungem la o casă vopsită în verde cu „ligheanul” de la „Digi TV” în faţa porţii. „Soneria” câinelui îl scoate din casă pe stăpân, care pare surprins să-l vadă pe primar în bătătura sa fără să fi reclamat vreo problemă.
Ion „Ivan” Buceac ne invită în casă, aşa cum e obiceiul la huţuli. Viaţa i-a fost marcată de la început şi până acum, la cei 78 de ani, de aceste locuri. Nu îi pare rău nici o clipă că nu a coborât într-un sat unde putea duce un trai mai lipsit de greutăţi şi lipsuri.
„Singura mea nemulţumire e că am îmbătrânit”, ne spune hâtru moş Ion. De fapt Ivan, că aşa-i spun prietenii şi oamenii din sat.
Trăieşte cu „baba” lui de 49 de ani. Elisaveta Buceac are acum 71 de ani, dar nu este de loc din Cununschi, ci „de pe alt deal”. Despre cum l-a cunoscut pe cel alături de care-şi trăieşte zilele de jumătate de secol spune simplu: „Mi l-a scos dracu’ în cale”.
Soţii Ion şi Elisaveta Buceac îşi fac planuri pentru aniversarea nunţii de aur. „Vrei nuntă de aur, dar să vedem dacă ai bani”, deschide discuţia moş Ion. „Să văd ce cadou îmi dai”, replică imediat tuşa Elisaveta. Răspunsul nu se lasă aşteptat prea mult şi e la fel de hazliu, pe cât de neaşteptat: „Biciuşca e în grajd, la locul ei”.
E dovada că viaţa grea din vârful muntelui nu le-a tocit deloc simţul umorului. Au luat viaţa ca un dar de la Dumnezeu, iar greutăţile au fost mai uşor de suportat.

 

Săniile cu făină, zahăr şi ţuică

Cine intră într-o casă de huţul trebuie să ştie că nu poate refuza un pahar de ţuică. Aşa se întâmplă şi în casa familiei Buceac. Nici nu avem timp să ne dezmeticim prea bine, că pe masă apare o sticlă cu tescovină, iar paharele sunt umplute rapid. La fel de iute, ni se prezintă nişte cârnaţi, chiftele şi carne de porc. Cine bea un rachiu trebuie să ia şi câte o îmbucătură. În jurul mesei se încinge şi discuţia. E singurul loc unde oamenii satului pot vorbi despre ale lor. În sat nu există nici o crâşmă, magazin sau vreo altă chestie din „lumea civilizată”. Pe timp de iarnă aprovizionarea se face cam o dată pe săptămână, când săniile coboară în Brodina şi se întorc acasă încărcate cu de toate, de la ţuică şi suc, până la făină, zahăr şi ulei.
„Ne aducem tot ce avem nevoie din timp, să nu fugim prin nămeţi iarna”, dezvăluie Ion „Ivan” Buceac unul din secretele vieţii de la munte.
Pe lângă ceea ce se cumpără de la magazine, alte produse sunt luate direct din gospodărie. Laptele vacilor şi carnea de la animale sunt produse esenţiale într-o gospodărie izolată de munte.

 

Tinerii fug din sat

Soţii Buceac au zece copii, dar dintre toţi aceştia numai unul singur mai stă acum împreună cu ei. Ceilalţi, cu excepţia unei fete care s-a măritat în Cununschi, sunt plecaţi din locurile natale. Încet-încet, satul se depopulează. Tinerii îşi găsesc de lucru prin alte părţi şi puţini aleg să rămână la Cununschi. Ultimul „mohican” al familiei Buceac are acum 30 de ani. Nu l-am găsit acasă, e plecat la muncă. În el îşi pun speranţele cei care i-au dat viaţă.
„Îi spun tot timpul să se însoare, dar el nimic. Îi mai place şi gârgâliţul (n.a. – rachiul), dar e un băiat harnic. O femeie l-ar cuminţi şi l-ar face mai cu grijă de casă”, crede tatăl său.
Ion Buceac nu ştie dacă fiul său cel mic va rămâne în casa părintească, dar nu-i rămâne decât să spere că aşa se va întâmpla. Dacă viaţa va hotărî altceva, bătrânul este hotărât să aducă vreun nepot care să-i fie alături.
Nici nunţile nu se mai fac în sat, aşa cum se întâmpla odinioară. Ultima dată când a avut loc un astfel de eveniment în Cununschi s-a întâmplat în urmă cu 3-4 ani. Mai nou, nunţile de fac la căminul cultural din Brodina, chiar dacă până acolo e de mers cale bună.

 

La discotecă, la pas peste munţi

Puţinii tineri care au rămas în sat au la îndemână posibilităţi restrânse pentru destindere. Rodica Prorociuc este una din fetele pentru care Cununschi nu oferă mare lucru. Sângele tânăr o împinge către locuri unde poate să se distreze cu alţi prieteni de vârsta ei. Prea multe variante nu are. Aşa că, periodic trece munţii pentru a merge la discotecă, la Moldoviţa.
„Am de mers 10 km prin pădure până la Argel, sunt cam două ore bune de mers pe jos. De acolo iau câte o maşină şi după discotecă rămân la o soră de-a mea din Moldoviţa”, a descris Rodica „banala” ieşire la o seară de distracţie.
Rodica are acum 17 ani şi încă nu s-a hotărât ce va face în viitor. Spune că ar vrea să rămână în sat, să fie alături de părinţii ei, să-i ajute când vor avea nevoie. Nu pare foarte hotărâtă pentru a urma acest drum, dar... .

 

Lampa, un prieten nepreţuit

Izolarea oamenilor din Cununschi s-a mai îndulcit în ultimii ani. Prima dată s-a întâmplat acum vreo 25-30 de ani, când statul comunist a tras energie electrică. Din păcate, beneficiile electrificării nu au ajuns la toate familiile. Nici pentru cei racordaţi la reţeaua de energie electrică nu curge lapte şi miere. Din cauza vânturilor puternice, a îngheţului sau altor situaţii neprevăzute, curentul cade frecvent. Firele de electricitate se rup, iar reparaţiile durează şi câteva zile. E vremea când oamenii se întorc la lampa cu gaz. Din fiecare casă nu lipseşte niciodată stocul de petrol pentru lampă.
„Avem o problemă şi cu gazul de lampă. Nu se prea găseşte, iar singurul loc de unde-l putem cumpăra e la piaţa care se ţine miercuri. Dacă nu ai gaz trebuie să te culci, iar iarna noaptea vine devreme tare”, a povestit moşul „Ivan”.
Gazul e adus din Ucraina şi oamenii care-l cumpără spun că e un pic cam scump, 150.000 de lei vechi litrul.

 

Copiii, la şcoală prin nămeţi

Viaţa e la fel de aspră în Cununschi şi pentru bătrâni, dar şi pentru copii. Şcoala care funcţiona în sat a fost desfiinţată din cauza numărului mic de elevi. Cei patru copii de vârstă şcolară fac naveta în condiţii improprii până la cea mai apropiată unitate de învăţământ. Pentru a urca în microbuzul care-i duce la şcoală, elevii au de străbătut aproximativ 7-8 kilometri, în funcţie de poziţia casei în care locuiesc. Cea mai mare parte din traseu este prin pădure, iar riscul să fie atacaţi de animale sălbatice e prezent mereu.
„Aceasta este într-adevăr o problemă serioasă, la care continuăm să căutăm soluţii. O variantă ar fi înfiinţarea unui internat la Brodina, unde copiii din Cununschi, dar şi din celelalte sate izolate, să stea în timpul săptămânii. Aici ar putea beneficia de săli de meditaţie, mese zilnice şi de condiţii normale de şcoală. Trebuie să găsim soluţii legale şi finanţare”, a mărturisit primarul din Brodina, Vasile Popescu.

 

Biserica

Locul unde oamenii din Cununschi se pot întâlni cu toţii este biserica. Duminică de duminică, la fiecare sărbătoare sau înmormântare, biserica din sat se umple. A fost construită cu mai mulţi ani în urmă, dar recent, oamenii au început lucrările de renovare şi pictare a interiorului. Responsabilitatea şi-a asumat-o Dumitru Buceac, unul din fiii lui Ion „Ivan” Buceac. De când a ajuns consilier eparhial, în urmă cu mai bine de doi ani, Mitică, aşa cum îi spun oamenii din sat, s-a implicat total în această acţiune. Sosit acasă la părinţi, Mitică Buceac ne-a prezentat mica, dar cocheta bisericuţă din Cununschi, dezvăluind că toate lucrările au costat până acum peste 50.000 de lei.
„Avem 84 de icoane pictate în biserică. Majoritatea au fost făcute cu banii oamenilor din sat, dar o parte s-au pictat prin contribuţia unor persoane cu funcţii de conducere, dar mai ales cu suflet mare, din Suceava. E mândria noastră, iar la slujbe nu vin doar oamenii din Cununschi, ci şi din satele învecinate”, a mărturisit Mitică Buceac.
Între timp, s-a intrat în linie dreaptă pentru resfinţirea bisericii, cu hramul Înălţarea Domnului. E un moment extrem de important pentru întreaga comunitate din Cununschi. 28 mai 2010, când în sat vor veni preoţi simpli şi înalţi prelaţi, în frunte cu ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va reprezenta o zi pe care nimeni nu o va ignora, şi mai ales nu o va uita.

 

Centrul Bucovinei

Lângă biserica din Cununschi se află un loc cu care localnicii se mândresc. Ascunsă sub troiene, o bornă amplasată cu zeci de ani în urmă marchează centrul Bucovinei. Al Bucovinei mari, care cuprinde şi teritoriile aflate acum în Ucraina. „Noi suntem de la centru, din centrul Bucovinei”, se laudă şmechereşte oamenii din Cununschi.

 

Telefon mobil, în loc de strigăte

Chiar dacă în Cununschi nu toate gospodăriile sunt racordate la reţeaua de alimentare cu energie electrică, telefonul mobil nu lipseşte din dotarea nimănui. Oamenii locului au rezolvat astfel problema unei discuţii cu vecinii aflaţi la jumătate de kilometru. Prin apăsarea unor taste a fost înlocuită vechea modalitate de comunicare, prin strigăte prelungite.
Mobilul este şi legătura cu copiii plecaţi din sat, la care bătrânii apelează ori de câte ori au nevoie de medicamente, hrană sau alte produse.

 

Electrificarea, o cerere greu de îndeplinit

Dacă oamenii din satele izolate s-au învăţat deja cu drumurile dificile, sau cu aprovizionarea săptămânală, o altă lipsă o resimt din plin. Racordarea gospodăriilor la reţeaua de energie electrică este principala cerere a acestor oameni greu încercaţi.
Viceprimarul Ilie Haleţa spune că în acest moment sunt 76 de familii din comuna Brodina care nu beneficiază de curent electric. „E greu de îndeplinit această solicitare, pentru că gospodăriile sunt împrăştiate, iar costurile sunt enorme”, a punctat Haleţa.

 

La „păscut”, iarna

Chiar dacă afară e ger şi multă zăpadă, animalele nu sunt hrănite în grajd. Oamenii dau drumul animalelor spre clăile cu fân adunate pe timp de vară. Vacile rumegă nutreţul şi când o claie se termină gospodarii desfac o alta. În felul acesta se îngraşă şi pământul cu bălegar de vacă şi resturi de fân, iar gospodarii sunt scutiţi de o muncă în plus.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Satul fără nici o crâşmă.

Comentarii