Iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi, la sfârşitul acestei săptămâni, la Câmpulung Moldovenesc, unde va fi organizată ediţia de anul acesta a Serbărilor Zăpezii.
Deschiderea oficială a acestui eveniment va avea loc vineri, 29 ianuarie a.c., la ora 16:00, pe pârtia Runc, unde cei prezenţi vor avea parte de un spectacol din care nu vor lipsi concertele în aer liber, defilări cu ATV-urile, discotecă, dar şi de o coborâre pe schiuri cu făclii. Concertele de vineri vor fi susţinute de trupele Miss Katy & BountyQ, Let’s Do It şi K-lypso, precum şi de actorul Lucian Dragotă. Prima zi a Serbărilor Zăpezii se va încheia cu o discotecă în aer liber.
Sâmbătă, 30 ianuarie a.c., turiştii pot participa la concursurile de sănii, schi şi snowboard, care vor începe de la ora 10:00 şi care vor fi organizate pe categorii de vârstă. Începând cu ora 16:00 vor fi organizate concursuri de alergare în saci, „frânghia voinicilor”, precum şi alte jocuri recreative. De la ora 18:00 va începe carnavalul cu măşti, apoi cei prezenţi pot participa la tombola AVON, după care va fi organizat concursul Miss Crăiasa Zăpezii. Seara, de la ora 19:00, pe scena de lângă pârtia Runc va cânta formaţia DeepSystem, după care va fi organizată o seară bucovineană. Pentru ultima parte a zilei, organizatorii au pregătit un foc de tabără şi o discotecă în aer liber.
Ultima zi a Serbărilor Zăpezii, duminică 31 ianuarie a.c., este rezervată competiţiilor sportive, fotbal şi baschet, membrii echipelor urmând să joace încălţaţi în clăpari de schi.