Pasagerii trenului personal care venea de la Paşcani la prima oră a dimineţii de ieri au tras o puternică sperietură, după ce partea din spate a garniturii a deraiat. Din fericire, trenul avea viteză mică, deoarece urma să oprească în gară, astfel că accidentul, care ar fi putut avea grave consecinţe, nu s-a soldat cu nici un rănit.
Trenul personal 5501, tip ramă electrică, plecase din Paşcani la ora 4.00 şi avea ca destinaţie staţia Suceava Nord. Garnitura circulă aproape exclusiv pentru navetiştii care se deplasează între localităţi acoperite de această rută, la momentul deraierii în tren aflându-se în jur de 120 de persoane.
Accidentul s-a petrecut la 5.05, când trenul efectua manevra de trecere pe linia pe care urma să oprească în Gara Burdujeni. Sistemul de direcţie de la spatele ultimului vagon (boghiul), nu a funcţionat corespunzător, astfel că după trecerea de macaz vagonul a sărit de pe şină, rulând câţiva metri pe sol. Călătorii au coborât din tren fără a acuza vătămări corporale. Cum se aflau în imediata apropiere a staţiei, fiecare a plecat în drumul său, fără a fi necesară preluarea lor de un alt tren.
Gerul de ora 4,00 dimineaţa a înţepenit direcţia vagonului
Specialiştii CFR ajunşi la faţa locului au apreciat că accidentul se putea transforma într-o tragedie dacă trenul ar fi avut viteză mai mare, ceea ce ar fi dus la răsturnarea vagonului.
„Trenul 5501 a deraiat de la ultimul vagon la intrarea de pe linia 2 pe linia 1, la aproximativ 200 de metri de gară. Urmează să stabilim cauza exactă a accidentului, însă bănuim că temperatura scăzută a produs o rigidizare a boghiului ultimului vagon, ceea ce nu a permis schimbarea direcţiei”, a declarat Sorin Flutur, directorul Regionalei CFR Infrastructură Iaşi.
Echipe de muncitori de la CFR s-au chinuit mai bine de cinci ore pentru a readuce trenul pe şine, garnitura fiind apoi tractată de o locomotivă diesel. La o primă vedere, specialiştii au apreciat că pagubele provocate de deraiere nu sunt mari.
Trenuri anulate, locomotive defecte şi sute de minute întârziere
Evenimentele negative s-au ţinut lanţ ieri pe calea ferată. În afara personalului care a sărit de pe şine, două trenuri au fost anulate, iar alte două au aşteptat zeci de minute o locomotivă disponibilă.
„Campion” la întârzieri a fost trenul rapid 757 Bucureşti Nord - Suceava Nord, care a ajuns la destinaţie cu mai bine de trei ore întârziere, mai exact 185 de minute.
Trenurile anulate sunt cele care făceau legătura între Suceava - Paşcani şi retur. Trenul accelerat 1833 Iaşi - Timişoara Nord a ajuns la Suceava cu o întârziere de 65 de minute, iar din cauza defectării locomotivei a plecat spre destinaţie cu 130 de minute întârziere. Din cauza gerului au apărut probleme tehnice şi la locomotiva trenului rapid 652 Suceava Nord - Bucureşti Nord, care a plecat cu 100 de minute întârziere faţă de ora prevăzută.
Întârzieri mari au înregistrat şi alte trenuri, respectiv acceleratul 1653 Bucureşti Nord - Suceava Nord, de 140 de minute, dar şi acceleratul Constanţa - Suceava Nord, care a ajuns la destinaţie cu 130 de minute întârziere.
În rest, toate celelalte garnituri feroviare au circulat fără să respecte timpii de mers, consemnându-se întârzieri între 20 şi 80 de minute.
(27 ian 2010, 18:23:17