Un tânăr în vârstă de 24 de ani, prins băut la volan şi fără permis de conducere, a încercat să-i păcălească pe poliţiştii care l-au depistat în trafic dându-şi identitatea fratelui său mai mare. Nu a avut însă sorţi de izbândă, fiind cercetat pentru comiterea a nu mai puţin de trei infracţiuni. Şoferul a fost depistat duminică seară, în jurul orei 19.20, pe o stradă din oraşul Gura Humorului, după ce a fost implicat într-o banală tamponare produsă din vina altui şofer.
Poliţia precizează că Cristian P., în vârstă de 31 de ani, localnic din Gura Humorului, aflat la volanul unei maşini înmatriculare în Italia, pe strada Sfântul Gavril, a intrat pe sensul opus de mers şi a acroşat uşor o autoutilitară, condusă de Nicolai C., în vârstă de 24 de ani, din comuna Valea Moldovei. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta din urmă era în stare avansată de ebrietate, având o concentraţie de 0,74 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. După ce au reuşit să-i stabilească adevărata identitate, oamenii legii au aflat şi că tânărul de 24 de ani avea permisul de conducere suspendat în perioada 22 ianuarie – 22 februarie a.c.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de <conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală>, <conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată> şi <fals privind identitatea>”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.