Serviciul Public Salvamont al judeţului Suceava a comunicat că la acest sfârşit de săptămână se aşteaptă în munţii din judeţ condiţii de iarnă aspră, cu temperaturi foarte scăzute. În prezent, stratul de zăpadă măsoară circa 15 cm grosime până la altitudinea de 1000 metri, iar la altitudini mai mari ajunge în medie la 40-50 cm. Salvamontiştii recomandă turiştilor să îşi ia măsuri pentru a fi echipaţi corespunzător.
„Există probleme pe toate traseele montane ce ajung în zona de creastă, din cauza zăpezii viscolite, care ajunge şi la doi metri grosime la intrare în golul alpin. Echipamentul de iarnă este absolut necesar, date fiind şi temperaturile scăzute. Totodată, îi avertizăm pe cei care ar fi tentaţi să se încălzească prin consum de alcool să nu recurgă în nici un caz la o astfel de metodă, pentru că se pun singuri în pericol şi nu rezolvă astfel problema frigului. Pe masivul Călimani, dotările necesare turiştilor trebuie să includă în plus piolet, colţari şi echipament de bivuac. Mai recomandăm turiştilor să abordeze traseele cât mai matinal, ca să nu fie surprinşi de noapte pe drum şi să ţină cont de faptul că, în astfel de condiţii de iarnă, durata de parcurgere a unui traseu, chiar şi pentru cei antrenaţi, este cu cel puţin de două ori mai mare decât cea cunoscută de pe hărţi sau din deplasările din timpul verii”, ne-a preicizat şeful Serviciului Public Salvamont Suceava, Voicu Raia.
Din cauza problemelor enumerate, sunt declarate nerecomandate pentru accesul turiştilor toate traseele care urmează curba de nivel în zona alpină, unde poate exista şi pericol de avalanşă, spre exemplu trasee precum Poliţa Caprelor – Cabana Giumalău şi Drumul Maria Tereza – Călimani
Accesul auto este posibil în masivul Rarău pe traseele Izvorul Alb – Cabana Rarău ( autovehicule cu tracţiune integrală, echipate pentru condiţii de iarnă), Pojorâta – Rarău (primii nouă kilometri, următorii şase kilometri pot fi parcurşi pietonal) şi Chiril – Rarău (primii şapte kilometri, alţi şapte kilometri în continuarea traseului putând fi parcurşi pietonal). În masivul Giumalău poate fi parcurs parţial cu mijloace auto traseul Pârâul Rusca – Cabana Giumalău, pe primii patru kilometri.
Pentru informaţii detaliate, recomandări specifice traseelor şi semnalarea eventualelor probleme întâmpinate pe munte, turiştii pot apela telefonic Dispeceratul naţional salvamont, la numărul 0salvamont sau direct salvamontiştii suceveni, la numărul 0745 313052.