„Miron Aioanei - Frânturi din viaţa unui om obişnuit” este titlul unui nou volum apărut la Editura ANCO L.T.D, ediţie îngrijită de arhimandritul Timotei Aioanei. Volumul este considerat de unii cititori o carte de învăţătură, de alţii o carte de mărturisiri, având în vedere că în cele peste 300 de pagini apar zeci de semnături, fiecare autor cu povestea sa despre Miron Aioanei, „omul obişnuit” născut în satul Rădăşeni.
Demn de respect, prin moralitate şi credinţă
Primul capitol este de fapt şi prima evocare despre Miron Aioanei, ce poartă titlul cărţii, „Frânturi din viaţa unui om obişnuit”. „Mărturisirea” îi aparţine arhimandritului (arhim.) Timotei Aioanei, fiul lui Miron Aioanei, care a dorit ca această carte să fie o aducere aminte despre un om obişnuit, dar demn de respect, prin moralitate şi credinţă, prin destoinicie şi căldură sufletească. Arhim. Aioanei spune despre tatăl său, care s-a născut în anul 1937 şi a plecat în ceruri anul trecut, „aproape de miezul nopţii, la praznicul Preasfintei Treimi”, că „lipsea rar de la sfintele slujbe şi nu fără motiv întemeiat. Din iubirea faţă de Biserică s-a născut şi apropierea sufletească faţă de preotul Ilie Ilisei de la biserica Fălticenilor Vechi, unde a devenit consilier şi epitrop. Aprecia în mod realist lucrarea slujitorilor Bisericii, se implica în măsura puterilor lui, invitând şi pe alţii să facă acelaşi lucru. În ultimii zece ani i-a stat alături mai tânărului preot Bogdan Apostol, pe care l-a iubit şi faţă de care avea numai cuvinte de laudă. Eliberat de obligaţiile de serviciu a găsit mai mult timp pentru lucrarea spirituală. De multe ori drumurile lui s-au îndreptat spre mănăstirile nemţene. A călătorit foarte des la Schitul Pocrov, unde a fost prezent la hramul Acoperământului Maicii Domnului fără întrerupere, timp de 25 de ani la rând, de asemenea la mănăstirile Neamţ, Sihăstria sau la Catedrala mitropolitană din Iaşi”.
„Ştia de ce merită să simţi, să crezi, să observi, să înţelegi...”
Cei care l-au cunoscut pe Miron Aioanei sunt de părere că a fost o bună gazdă, având mereu casa deschisă nu doar rudeniilor, prietenilor, vecinilor, ci şi numeroşilor slujitori ai Bisericii.
„Nouă ierarhi şi zeci de monahi şi preoţi i-au trecut pragul şi au primit de la el o vorbă bună şi un pahar cu apă. Chiar Patriarhul României a poposit într-o zi în casa lui, pe când era Mitropolit al Moldovei şi se întorcea de la mănăstirile din Bucovina”, mărturiseşte în carte şi fiul său, arhim. Aioanei.
„Gânduri târzii” este titlul unui text din carte semnat de preotul Constantin Ciupu – Parohia Sf. Simeon Suceava, care l-a descris pe Miron Aioanei, după prima întâlnire, ca un „părinte ce dorea pentru fiul său binele. Binele sufletesc şi trupesc”. Altă dată, spune preotul Ciupu, „am cunoscut omul harnic, înţelept, exigent, câteodată şăgalnic. (...) Visa. Poate nu visa. Poate mărturisea prin ochii albaştri, adânci, pătrunzători, un crez, o năzuinţă. (...) Omul pe care l-am cunoscut ştia de ce merită să simţi, să crezi, să observi, să înţelegi, să participi, să rezişti, să continui, să devii, să rămâi”.
Preotul Ciprian Apetrei, consilier patriarhal, îl descrie pe Miron Aioanei ca „un om al bucuriei”, în timp ce pr. prof. dr. Vasile Nechita – Iaşi spune că Miron Aioanei „avea un autentic chip sadovenian, comun multora dintre semenii creştini şi, totuşi, atât de diferit şi de neuitat”.
„Literele pot deveni pomelnic în ochii celor ce citesc...”
Arhim. Timotei Aioanei le explică cititorilor că nu a scris aceste rânduri pentru a defini persoana celui plecat dintre noi, Miron Aioanei, „ci cuvintele, oricât de măiestrite, nu încap un suflet de om. Le-am scris pentru că ele aduc aminte timpului că un om a trăit. Le-am scris pentru că cel care a trăit nu moare în inimile celor ce l-au cunoscut. Le-am scris pentru că ştiu că literele pot deveni pomelnic în ochii celor ce citesc...”.