Una dintre principalele străzi din zona centrală a Sucevei, Nicolae Bălcescu, afectată de lucrările ISPA, va fi redată de azi circulaţiei rutiere.
Viceprimarul Viorel Seredenciuc a precizat că strada este destul de puternic afectată de săpăturile efectuate acolo pentru înlocuirea conductelor de canalizare, dar că, în afară de turnarea de pietriş, altă măsură nu poate fi luată temporar.
“Lucrările nu sunt total finalizate pe această stradă, mai este de făcut un cămin destul de mare la intersecţia cu strada Ştefan cel Mare, dar în rest, montarea conductelor noi a cam fost realizată. Este posibil să treacă totuşi şi o lună până când vom putea repara strada aşa cum trebuie, prin turnarea de beton, pentru că acum vremea este total nefavorabilă”, a declarat Seredenciuc.
În ciuda faptului că firma de consultanţă Eptisa a decis sistarea, de ieri, a lucrărilor ISPA pe Suceava, din cauza gerului, o echipă a firmei Pfeiffer a lucrat totuşi în zona centrală, pentru a acoperi gropile rămase în urma lucrărilor efectuate, astfel încât strada să fie cât de cât circulabilă.