Lista paradoxurilor urbanistice din municipiul Suceava, în care izolarea termică a clădirilor, făcută de proprietari pe cont propriu, a dus la apariţia unor blocuri “peticite” pe alocuri, în culori ţipătoare, e completată de cazul unui alt bloc reabilitat termic de locatari, în care burlanul de scurgere a apei de pe bloc trece prin faţa geamurilor.
O astfel de anomalie urbanistică este vizibilă la blocul 120, de pe Aleea Jupiter, din cartierul George Enescu, unde, de la etajul 4 şi până la parter, ţeava de scurgere a apei pluviale de pe acoperişul blocului este aproape lipită de geamurile de la casa scării.
Locatarii blocului spun că burlanul respectiv a fost montat astfel de mulţi ani şi că nu îi deranjează, deşi, la toate blocurile din jur, aceste burlane sunt montate pe peretele blocului, pe alte zone decât cele care au ferestre.
Cu toate că această anomalie de construcţie putea fi corectată în vara anului trecut, când a fost izolat termic blocul (parţial), de către locatari, care au tocmit o firmă să le facă lucrarea, meşterii care au pus polistirenul pe perete şi tencuiala decorativă au încadrat burlanele în izolaţia termică. Astfel, în loc ca acestea să fie depărtate de perete, poate chiar şi repoziţionate alături de geamuri, ca la restul blocurilor, pentru ca apa să se scurgă cel mult pe tencuiala decorativă, ţeava de scurgere a apelor a fost încastrată în stratul de izolare termică, favorizând infiltrarea apei direct în pereţii blocului, fără şanse ca aceasta să mai fie uscată de soare şi vânt. Practic, în cel mult câţiva ani, locatarii vor începe să aibă probleme cu igrasia, din cauza umezelii acumulate sub stratul de protecţie termică, ca urmare a “priceperii” celor care au făcut respectiva lucrare.
(20 ian 2010, 19:16:17