O crimă oribilă, care depăşeşte orice limită a imaginaţiei, s-a petrecut ieri după-amiază într-un bloc din municipiului Suceava. O femeie în vârstă de 31 de ani şi-a măcelărit cele două fiice, una de nouă ani şi una de patru ani, într-un gest care este imposibil de explicat. S-a aruncat apoi pe geam, supravieţuind căzăturii, dar ajungând în stare critică la spital.
Familia în care s-a petrecut oribila faptă era considerată de cunoscuţi drept una fericită, aprecierile tuturor celor care i-au cunoscut pe cei doi soţi fiind la superlativ. El, cetăţean de origine turcă, om de afaceri în Suceava, ea, localnică, căsătoriţi de aproape zece ani, cu o situaţie financiară bună şi cu două fetiţe care păreau a fi iubite de ambii ca ochii din cap.
Locuiau pe strada Luceafărului, la blocul E 54, în apropiere de Colegiul Naţional de Informatică, la apartamentul de la mansarda care fusese ridicată chiar de capul familiei, care s-a ocupat cu afacerile de acest gen.
Nimeni şi nimic nu putea prevedea că în această familie se va produce o faptă care cu greu poate fi comparată cu cele mai oribile crime produse în România în ultimii ani.
Scenariul unei crime înspăimântătoare
Firul evenimentelor construit de anchetatori începe de ieri, din jurul orei 11.00. Özer Cetin era plecat la serviciu, în timp ce soţia, Gabriela Cetin, se afla acasă cu cele două fiice, Ebru, în vârstă de patru ani şi Ege, de aproape nouă ani.
Cam de la această oră, bărbatul nu a mai reuşit să vorbească cu soţia sa, care a refuzat să răspundă la telefon. Anchetatorii cred că orbila faptă s-a petrecut în jurul orei 15.00. Fetele au fost înjunghiate în mod repetat în gât şi în zona pieptului, după urmele de sânge din casă anchetatorii bănuind că cele două au fugit din calea mamei, iar aceasta le-a urmărit prin casă, lovindu-le până le-a omorât.
În prealabil, femeia consumase alcool, lângă barul din apartament fiind găsite două sticle de băuturi alcoolice, votcă şi whiskey, una fiind goală.
Din datele preliminare ale anchetei, rezultă că femeia a rămas în locuinţă până în jurul orei 17.00, când un prieten al soţului, însoţit se pare şi de acesta, a forţat intrarea în casă. În aceste momente, Gabriela Cetin a luat un cuţit şi şi-a provocat leziuni la gât, piept şi abdomen, însă probabil şi-a dat seama că nu-şi poate pune astfel capăt zilelor şi s-a aruncat de la fereastră, cu cuţitul cu care a încercat să se omoare în mână.
Mama asasină, ţinută în viaţă de aparate
O ambulanţă sosită la faţa locului a preluat-o pe femeie în viaţă şi a dus-o la „Urgenţele” Spitalului Judeţean. În urma investigaţiilor, medicii au diagnosticat-o cu multiple fracturi costale, fractură de bazin, traumatism cranio-cerebral, cu edem cerebral, dar şi cu plăgi tăiate, prin care a pierdut foarte mult sânge, hemoragia conducând la scăderea tensiunii arteriale. Inconştientă, Gabriela Cetin a fost internată la Anestezie Terapie Intensivă, ieri seară, la închiderea ediţiei, aceasta fiind ţinută în viaţă doar de aparate.
După ce a intrat în casă şi a văzut scenele de groază, Özer Cetin a suferit un puternic şoc, fiind preluat de o ambulanţă şi dus şi el la spital, unde a fost pus pe picioare, putând fi ulterior audiat de poliţişti.
Apartamentul, luat cu asalt de o armată de anchetatori
O armată de poliţişti şi ofiţeri specializaţi de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a ajuns imediat la faţa locului. Ore în şir, anchetatorii au ridicat probe din locuinţă, cadavrele au fost examinate de un medic legist, în timp ce alţi poliţiştii au început să audieze vecinii, apropiaţii familiei şi pe cetăţeanul turc.
Din diferite surse am aflat că în locuinţă au fost găsite, aseară, câteva înscrisuri, în care femeia ar putea explica de ce a recurs la un asemenea gest. Audiat de poliţişti, Özer Cetin nu a putut găsi nici o explicaţie cu privire la cum de s-a putut ajunge la o asemenea faptă şi a declarat că nimic nu a prevestit o asemenea grozăvie, chiar şi după ce soţia nu a mai răspuns la telefon.
Din exterior, femeia părea că îşi iubeşte la nebunie fiicele
Vecinii şi rudele cu care am putut sta de vorbă ieri seară au povestit că femeia îşi iubea fetiţele, exprimându-şi vizibil sentimentele faţă de acestea.
„De la geam de la mine o vedeam iubăreaţă cu copiii, nu îmi închipuiam să facă aşa ceva. Mergea tot timpul cu ele de mână, le săruta. Într-o zi chiar am oprit-o şi i-am zis că se vede că fetele îi sunt foarte dragi, şi s-a exprimat <da, ochii şi fetele mele>”, a declarat Mărioara Borda, o vecină.
Gheorghe Munteanu, unchiul tinerei, nu a găsit, nici el, o explicaţie pentru fapta femeii.
„Fetele erau cuminţi, se împăcau foarte bine cu ea, nu ştiu ce s-a întâmplat. Ei (n.r. soţii) nu au avut niciodată probleme deosebite, se înţelegeau”, dădea din umeri unchiul îndurerat, povestind că recent i-a văzut pe toţi membri familiei şi păreau fericiţi.
Florin Şutu, unul dintre prietenii apropiaţi ai familiei Cetin, a rămas şi el şocat de cele întâmplate, însă nu are nici o explicaţie.
„M-a sunat o prietenă de la bloc să-mi spună ce s-a întâmplat. Nu ştiu să fi avut vreun fel de probleme, dar când vine ghiduşul şi te împinge nu ai ce face, o comiţi. Eu îi cunoşteam de mult timp şi nu ştiu să se fi certat. Ea, ca ea. Dar ce a avut cu copiii?”, s-a întrebat Florin Şutu.
Astă-noapte, la ora 23.00, anchetatorii se aflau încă în apartament.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat că varianta unei posibile crime, şi înscenarea faptei, este exclusă.
(19 ian 2010, 12:44:07