Gropile şi denivelările au încetat să mai fie atributul exclusiv al unor oraşe ale judeţului, cum ar fi Suceava, Fălticeni sau Câmpulung Moldovenesc. De ceva vreme, aceste mici sau mai mari cavităţi au ajuns o problemă europeană, de vreme ce pot fi întâlnite frecvent pe un drum de importanţă majoră, cum este traseul Suceava - Fălticeni, catalogat pompos ca drumul european E85.
Şoferii neavizaţi pleacă din Suceava cu gândul că vor intra pe drumul european 85 şi vor scăpa de nenumăratele gropi care le-au zgâlţâit serios maşinile. E o simplă iluzie, pentru că imediat ce ies din municipiul Suceava se confruntă cu aceeaşi problemă: gropile.
Primele semne, mai bine zis primele fisuri în asfalt au apărut încă din toamnă. Administratorii acestui drum nu au părut să le dea o importanţă prea mare, iar iarna le-a amintit că au comis o mare eroare.
Sarea aruncată pentru a împiedica formarea poleiului, îngheţul şi dezgheţul succesiv au făcut ca micile crăpături din asfalt să se transforme în mici goluri, apoi în gropi, ale căror dimensiuni cresc exponenţial cu timpul.
Cele mai mari probleme se înregistrează între Suceava şi Cumpărătura, dar nici zona Buneşti nu este lipsită de gropi.
Pericolul cel mai mare este pentru şoferii care circulă mai rar pe acest traseu şi care nu cunosc capcanele din carosabil. Gropile nu sunt semnalizate, iar şoferii care circulă cu viteze de peste 100 km/h sunt în imposibilitatea de a le ocoli, în special pe timp de ceaţă sau când de pe contrasens apar alte autovehicule.
Înainte de intrarea în municipiul Suceava sunt două zone critice, una înainte de „racordul” către şoseaua de centură, şi următoarea după staţia de 110 Kv. În cele două porţiuni, gropile sunt una lângă alta şi înlănţuite pe o distanţă de aproximativ 100 de metri. Din aceste motive, sunt aproape imposibil de ocolit de şoferi, care riscă mult dacă fac astfel de manevre.
Reprezentanţii SDN Suceava promit reparaţii. Nu se ştie când.
Administratorii drumului european E85 nu sunt străini de aceste probleme şi promit că vor efectua şi reparaţii. Un amănunt nu este cunoscut: data când vor începe lucrările.
Andrei Huţanu, directorul Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Suceava, a declarat că superiorii săi de la Iaşi au emis deja ordinul de începere a reparaţiilor pe drumul european 85.
„Aceste lucrări nu se pot face atâta timp cât curge de sus. Imediat ce vremea va permite, ne vom apuca de treabă. Suprafaţa care trebuie refăcută nu e foarte mare, dar lucrările nu pot demara dacă temperaturile nu cresc peste zero grade. Ideal este să începem lucrările înainte ca gropile să se extindă”, a declarat Andrei Huţanu.
Directorul SDN Suceava a menţionat că cele mai recente reparaţii la acest tronson de drum s-au realizat anul trecut, dar ultimul covor asfaltic a fost turnat în perioada 2003-2004, iar perioada de garanţie a expirat deja.
Chiar dacă E85 este un drum extrem de circulat şi important, refacerea covorului asfaltic nu a fost luată în calcul încă, iar despre modernizarea tronsonului Roman - Siret se ştie doar că a fost acceptată. Dacă va fi şi realizată în deceniul următor, rămâne de văzut.