Medicii veterinari ai Fundaţiei Vier Pfoten care au venit să sterilizeze câinii vagabonzi de pe străzile Sucevei au fost asaltaţi de o mulţime de solicitări de operare a pisicilor aciuate adesea la subsolul blocurilor.
Numai în cursul zilei de ieri, acestora le-au fost aduse 25 de pisici, atât prinse de locatari şi aduse acolo, cât şi capturate de echipa lor de prindere, la solicitarea oamenilor.
Drept urmare, în trei zile de activitate, medicii de la Vier Pfoten au sterilizat, vaccinat şi deparazitat un număr de 80 de câini şi peste 30 de pisici.
“După operaţii, le ţinem sub supraveghere postoperatorie 24 de ore, după care animalele sunt returnate în zonele de unde au fost aduse, nu înainte de a fi marcate cu crotaliu de culoare albastră”, a precizat medical veterinar Gabriel Ignat.
Motivul pentru care animalele sterilizate sunt returnate tot în zonele de unde au fost ridicate este în strânsă legătură cu motivele pentru care sterilizarea lor este considerată mai eficientă decât eutanasierea.
“Toate aceste animale ocupă un anumit teritoriu. Nimeni nu a reuşit să prindă toate animalele dintr-un oraş. În momentul în care câinii dintr-o zonă dispar, automat vin alţii, din alte părţi, şi le iau locul, aşa că problema nu se mai rezolvă. Aşa, aceste animale îşi păstrează teritoriul, sunt obişnuite şi cu oamenii de acolo şi nu mai reprezintă un pericol. E o metodă care a dat roade şi în alte ţări, dar rezultatele ei sunt vizibile pe termen lung, opt-zece ani, cu condiţia ca sterilizarea să fie reluată periodic”, a explicat reprezentantul Vier Pfoten, Gabriel Ignat.
De săptămâna viitoare, numărul echipelor care se ocupă de prinderea câinilor şi pisicilor va creşte, odată cu aducerea unei noi maşini pentru o echipă mobilă, în paralel fiind crescut şi numărul medicilor care vor face operaţii.
Reprezentanţii Vier Pfoten, aduşi la Suceava printr-un parteneriat între municipalitate şi Asociaţia ProAnima, s-au arătat încântaţi de faptul că sucevenii s-au dovedit a fi foarte cooperanţi pe tema sterilizării câinilor şi pisicilor de pe străzi, şi speră ca până pe 5 februarie, când vor încheia campania, să reuşească să sterilizeze şi să trateze cel puţin jumătate din câinii vagabonzi care trăiesc pe străzile oraşului.
(16 ian 2010, 15:29:46
PS: Din experienta mea, oamenii tolereaza mult mai bine cainii sterilizati.