Casa Corpului Didactic „George Tofan” din Suceava este în sărbătoare, ieri împlinindu-se 40 de ani de la înfiinţarea instituţiei. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 6 din 1969 privind Statutul Personalului Didactic, la 15 ianuarie 1970 a luat fiinţă Casa Corpului Didactic Suceava, o „replică postbelică” a Casei Învăţătorului.
La patru decenii de la înfiinţare, Casa Corpului Didactic Suceava şi-a împlinit menirea de furnizor principal de formare continuă a cadrelor didactice, oferă servicii de publicare şi tipărire de material didactic, organizează sesiuni şi seminarii ştiinţifice, iar ca îndrumător şi coordonator a facilitat înfiinţarea a 33 de centre de documentare şi informare, atât în şcoli urbane, cât şi în mediul rural.
Luni, la Casa Corpului Didactic va avea loc aniversarea celor 40 de ani de la înfiinţare, iar evenimentele ce vor marca această sărbătoare încep de la orele 9:30. La eveniment a fost invitat grupul folk „Simbol” de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”. La aniversare vor participa profesori, oameni de cultură şi profesorii metodişti de la Casa Corpului Didactic.