O fătucă care nu a împlinit încă 16 ani şi-a ucis cu sânge rece propriul copil, iar pentru a şterge orice urmă l-a îngropat în grădina gospodăriei părinţilor din localitatea Poiana, oraşul Liteni. Fapta a ieşit la iveală cu ajutorul unei rude, care a sesizat Poliţia, iar tânăra nu a mai avut încotro şi a povestit totul.
Elena Aparaschivei şi-a ascuns sarcina cât a putut de bine, deşi burta care-i creştea de la o zi la alta o trăda. Când i-a venit sorocul, a născut într-un loc ascuns, iar apoi şi-a pus în aplicare planul care-i încolţise în minte de mai multă vreme. A pus mâna pe o bluză cu care şi-a strâns de gât băieţelul abia născut. Mâna de om şi-a găsit sfârşitul rapid, iar tânăra l-a luat şi a plecat cu el în grădină. Acolo a săpat o groapă şi a abandonat copilul, nu înainte de a arunca peste el pământ.
Fapta s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, iar marţi, una dintre mătuşele fetei a observat că aceasta este slăbită şi nu mai are burtă.
„Arăta ca o lehuză. Mi-am dat seama că e ceva în neregulă, mai ales că o tot întrebasem înainte dacă nu e gravidă. Nici marţi nu a vrut să recunoască nimic, şi mi-a spus că îi este doar rău şi atât. Am sunat la Poliţie, au venit cei de la postul din Liteni şi au dus-o la spital”, a povestit Doina Aparaschivei, mătuşa fetei.
Cu ocazia controlului efectuat de medicii ginecologi s-a stabilit clar că a fost vorba de o sarcină, iar Elena Aparaschivei nu a mai avut încotro şi a recunoscut totul.
Fata a povestit cum a acţionat şi unde a ascuns bebeluşul pe care l-a ucis, iar procurorii şi poliţiştii criminalişti au fost ieri la Poiana. Descrierile minorei s-au dovedit corecte, iar copilul a fost scos din pământ, de la o adâncime de aproximativ 20 de centimetri, din groapa situată într-un colţ al grădinii.
Cunoscută ca fată cu probleme
Dumitru Aparaschivei spune că nu înţelege ce a fost în capul fiicei sale. „Nu am ştiut nimic, nu ne-a spus nimic şi nici nu am bănuit ceva. Mai avem cinci copii, dar nu ne-am gândit vreodată că se poate ajunge la asta”, a declarat Dumitru Aparaschivei.
Chiar dacă tatăl a mărturisit că Elena nu-i făcea probleme, poliţiştii şi vecinii au o cu totul altă variantă.
În urmă cu doi ani, fata a fugit de acasă, fiind găsită după aproape două săptămâni tocmai în comuna Slatina, unde trăia împreună cu un bărbat.
Şi anul trecut, în vară, Elena Aparaschivei a dispărut trei săptămâni de acasă, iar la întoarcere a povestit că a lucrat ca bonă.
„Minciuni, cine ştie cu cine o fi fost plecată. O ştia toată lumea că e cam panaramă, veneau maşinile cu băieţi şi o luau de acasă şi doar cine nu are minte nu-şi dădea seama pentru ce. Ne-a făcut familia de ruşine”, a tunat Doina Aparaschivei.
Femeia spune că nepoata ei a mânjit şi grădina unde a îngropat copilul, şi asta pentru că acolo trebuia să se construiască o biserică.
În timp ce rudele îşi fac cruci din zece în zece minute şi se miră fără încetare, oamenii legii i-au întocmit dosar penal Elenei Aparaschivei pe care o cercetează pentru pruncucidere.
(14 ian 2010, 11:26:01