Prefectul Sorin Arcadie Popescu a decis prin ordin constituirea unei comisii mixte care are ca scop elaborarea unui Regulament local de urbanism care să cuprindă cerinţele minime obligatorii prevăzute de legislaţia în vigoare cu privire la ridicarea construcţiilor, cerinţe pe care trebuie să le respecte fiecare administraţie publică locală.
Popescu a declarat că acest Regulament cadru va fi ca un fel de ghid pentru primării, care vor fi nevoite să-şi actualizeze propriile regulamente locale de urbanism.
Prefectul şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul că administraţiile publice locale nu respectă legislaţia în vigoare cu privire la întocmirea documentaţiei necesare eliberării autorizaţiilor de construire.
„Prin activitatea defectuoasă a compartimentelor de urbanism de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, s-a ajuns în situaţia de a se construi blocuri şi locuinţe individuale, fără a se asigura căi de acces, locuri de parcare, spaţiu verde minim necesar, fără a se respecta distanţa faţă de axa drumului, regimul de înălţime în zonă, normele privind intervenţia de stingere a incendiilor, fără avizele necesare prevăzute a fi obţinute în mod obligatoriu în certificatele de urbanism”, a spus prefectul.
Sorin Arcadie Popescu a ţinut să atragă atenţia tuturor primarilor asupra obligativităţii respectării normelor care au incidenţă în ceea ce priveşte disciplina în construcţii şi amenajarea teritoriului.