O femeie din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prinsă de ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor în timp ce comercializa, în piaţa agroalimentară din cartierul George Enescu, haine contrafăcute.
Hainele scoase la vânzare aveau inscripţii ale unor mărci sportive de renume, însă în realitate, erau contrafăcute, poliţiştii confiscând 15 compleuri (bluză şi pantalon), nouă hanorace, trei tricouri şi trei geci, toate în valoare de aproximativ 4.600 de lei.
Comercianta, Sorina B., s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute.