Pe şoselele din judeţul Suceava se moare din ce în ce mai des, cifrele din 2009 depăşind recordul înregistrat în anul precedent, iar situaţia repetându-se deja de mai mulţi ani. În legătură directă cu această stare de fapt, numărul şoferilor prinşi băuţi sau fără permise de conducere creşte continuu, condiţii în care nici măcar prudenţa maximă nu ne poate scăpa pe deplin de posibilitatea de a fi implicaţi într-un grav accident rutier, din cauza inconştienţei altora.
Conform analizelor efectuate de Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava, anul trecut, pe reţeaua de drumuri publice a judeţului s-au produs 373 de accidente rutiere grave, soldate cu 108 morţi şi 314 răniţi grav. Din păcate, cifrele sunt în creştere faţă de anul precedent. S-au înregistrat cu 22 mai multe accidente grave, condiţii în care a crescut şi numărul decedaţilor (+8) şi cel al răniţilor grav (+2).
Viteza a fost cauza principală a accidentelor produse în 2009, peste 30% dintre evenimentele rutiere plecând de la cei care au apăsat excesiv pedala de acceleraţie.
Probleme mari cu pietonii şi cu bicicliştii
A doua cauză este indisciplina pietonilor, 20 de persoane aflate care s-au angajat neregulamentar în traversarea străzii fiind omorâte în accidente, iar 45 suferind leziuni corporale grave.
În cazul acestor participanţi la trafic, cifrele se păstrează aproximativ la nivelul celor din anii precedenţi, fiind considerate foarte mari.
„Lipsa trotuarelor şi în general a amenajărilor specifice pentru circulaţia pietonilor a favorizat implicarea acestora în accidente, în special pe drumurile naţionale. Estimăm, în cazul construirii de trotuare pe raza localităţilor din judeţ traversate de drumurile naţionale, o reducere a numărului şi consecinţelor accidentelor de acest tip cu minim 25%”, a precizat comisarul şef Laurenţiu Hermeniuc, şeful interimar al Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava
Pe locul trei la capitolul cauze ale accidentelor se găsesc abaterile bicicliştilor, care, schimbând direcţia de mers fără a se asigura ori neacordând prioritate maşinilor, au ajuns să fie implicaţi în 27 de accidente, din care şase au fost mortale. De precizat că apariţia acestora în topul cauzelor accidentelor este o noutate pentru judeţul nostru, mulţi dintre ei ignorând total regulile de circulaţie.
Unde s-au produs cele mai multe accidente grave
Din analizele poliţiei reiese că cele mai multe accidente de anul trecut s-au produs pe DN 2. Pe şoseaua care străbate judeţul de la intrarea dinspre Iaşi şi până la Siret s-au înregistrat 32 de accidente grave, soldate cu 20 de morţi şi 25 de răniţi grav. Urmează DN 17, de la Suceava până la limita cu judeţul Bistriţa, unde s-au petrecut 31 de accidente, cu 18 morţi şi 23 de persoane vătămate corporal grav.
Analizând situaţia pe porţiuni de drum, specialiştii în circulaţie au identificat şase zone deosebit de periculoase, unde s-au petrecut cele mai multe accidente grave.
Pe primul loc se află porţiunea de drum naţional care străbate comuna Dărmăneşti, unde în 2009 s-au înregistrat şapte accidente grave, în care au murit şapte persoane.
Pe DN 2, în comuna Forăşti s-au produs tot şapte accidente grave, cu şase morţi, iar în comuna Cornu Luncii tot şapte accidente grave, cu doi morţi. În acest nefericit clasament urmează DN 2: în Pătrăuţi, şase accidente cu patru decedaţi, Vatra Moldoviţei, şase accidente, cu trei morţi, iar în Ilişeşti, patru accidente grave, soldate însă cu şase decedaţi.
Teancuri de dosare penale şi amenzi
Poliţiştii de la circulaţie au încercat să reducă numărul de accidente prin intense acţiuni de control în trafic, adunând în statistici peste 1.200 de controale, la care au fost mobilizaţi şi poliţişti de la alte structuri ale IPJ Suceava.
Peste 1.000 de dosare penale, 62.000 de amenzi, 2.299 de permise de conducere reţinute, sunt cifre care spun totul despre mobilizarea oamenilor legii în stradă.
Chiar şi aşa, din păcate, nu s-a reuşit stoparea trendului ascendent al accidentelor rutiere grave. De altfel, mulţi specialişti din domeniu sunt de părere că atâta timp cât numărul de maşini creşte, iar infrastructura rutieră rămâne aproape aceeaşi, creşterea numărului de tragedii de pe şosele nu are cum fi evitată.
(12 ian 2010, 15:03:36