Dezamăgire pentru turiştii care au umplut staţiunea de interes naţional Gura Humorului cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Revelion. Schiurile aduse de la sute de kilometri au rămas pe maşini sau în camerele de hotel, şi asta pentru că pârtia nu a mai fost dată în folosinţă aşa cum se preconiza.
Iniţial, conducerea Primăriei Gura Humorului a anunţat că pârtia se va deschide pe 25 decembrie. Apoi, din cauza unor probleme tehnice, inaugurarea a fost amânată cu câteva zile, pentru ca acum noul termen să fie stabilit pentru a doua jumătate a lunii ianuarie.
Marius Ursaciuc, primarul din Gura Humorului, a precizat că această întârziere se datorează exclusiv firmei austriece PORR AG.
„Dacă austriecii reuşesc să-şi facă treaba, atunci vom avea o pârtie pe care se poate schia. Nu ştiu din ce motive a apărut o fisură la reţeaua de alimentare cu apă, astfel încât tunurile de zăpadă nu pot fi utilizate”, a explicat Ursaciuc.
Mai exact, din cauza acestei fisuri, presiunea nu atinge parametrii optimi, iar tunurile de zăpadă amplasate în partea superioară a pârtiei nu pot face faţă. Din acest motiv, nici firma care a livrat tunurile de zăpadă nu poate face recepţia şi nici nu poate oferi certificatul de garanţie, iar totul rămâne blocat.
Datorii către constructori
Pârtia de la Gura Humorului are o lungime de 1.487 de metri şi o diferenţă de nivel de 283 de metri, este catalogată în categoria neagră şi are gradul de dificultate 7. Valoarea proiectului se ridică la 7,6 milioane de euro, la care se mai adaugă încă aproximativ trei milioane de euro pentru amenajarea parcului din zona Ariniş, unde vor fi construite trei terenuri de sport, o piscină în aer liber şi una acoperită şi un bazin de înot pentru copii.
Extrem de ambiţios, proiectul este aproape de final, deşi o parte din bani nu au fost încă decontaţi. Primarul din Gura Humorului recunoaşte acest lucru.
„Avem datorii, ca alte 99% dintre primăriile din România, dar în final le vom achita”, a declarat Ursaciuc, fără a preciza valoarea restanţelor faţă de constructori.
Din suma totală de 10,5 milioane de euro, aproape cinci milioane de euro reprezintă fonduri europene, 1,66 milioane de euro sunt fonduri de la bugetul de stat, iar 3,88 milioane de euro trebuie plătit din fondurile proprii ale Primăriei Gura Humorului.
Telescaunul a funcţionat, deşi pârtia era închisă
Chiar dacă pârtia nu a fost inaugurată, telescaunul a funcţionat în mai multe zile. „Oamenii au venit în număr mare la Gura Humorului şi au fost dezamăgiţi că nu au putut schia. Pentru telescaun a existat un program cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă şi dacă nu au fost condiţii pentru practicarea sporturilor de sezon, măcar le-am oferit turiştilor posibilitatea de a admira oraşul de la înălţime”, a explicat Marius Ursaciuc.
Cât priveşte omologarea pârtiei, Gheorghe Andronic, consilier în cadrul Biroului de dezvoltare locală şi managementul proiectelor din Gura Humorului, declara înainte de Crăciun, pentru presa locală, că mai trebuie făcute mici retuşuri.
„Mai trebuie doar să o omologăm şi să utilăm anexa care va găzdui salvamontiştii şi punctul sanitar”, a explicat Gheorghe Andronic, consilier în cadrul biroului de dezvoltare locală şi managementul proiectelor din Gura Humorului.
Telescaunul poate transporta 1.200 de persoane pe oră, pe o distanţă de 1.330 de metri şi ajunge până la o altitudine de 780 de metri.
( 9 ian 2010, 23:08:36
De abia astept deschiderea!