Vicepreşedintele PD-L şi lider al democrat-liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, consideră că nemulţumirile unor membri ai acestui partid ar trebui să fie întâi discutate în structurile interne şi nu public, sau pe bloguri. Flutur a făcut aceste declaraţii după ce europarlamentarul PD-L Cristian Preda a avut opinii critice la adresa conducerii centrale a acestui partid şi faţă de desemnarea lui Honorius Prigoană drept candidat pentru un post de deputat.
„Cred că până la urmă, într-un partid este firesc să existe şi păreri critice şi apreciative. Face parte din normalitate. Multe lucruri trebuie să se consume însă în interiorul unui partid şi mai puţin pe bloguri”, a declarat Flutur.
El a precizat că astfel de opinii critice au existat şi în cadrul discuţiilor din Biroul Politic al PD-L atunci când s-a discutat despre promovarea unor anumite persoane. „E ceva firesc să apară păreri pro şi contra. Şi ar trebui să ne manifestăm şi într-un cadru în care să ne şi întâlnim. Însă pe dumnealui nu prea l-am văzut”, a mai spus liderul PD-L Suceava.
El a mai arătat că opinii contrare în rândul membrilor PD-L au mai existat şi pe parcursul ultimelor campanii electorale, când au existat unele persoane care nu au fost de acord cu politica de alianţe a partidului cu alte formaţiuni politice.
„Au fost atâtea discuţii, atâtea critici. Critici legate de strategie, cu cine ne asociem. În cele din urmă, PD-L a dovedit că a devenit partidul de dreapta, legitimat în fiefurile de dreapta. Şi chiar şi cu păreri pro şi contra din interiorul lui, PD-L este partidul care a câştigat guvernarea, care a câştigat alături de preşedintele Traian Băsescu împotriva unei coaliţii care a fost foarte puternică împotriva noastră”, a afirmat Flutur.
Nu în ultimul rând, el a declarat că în PD-L ar trebui să se consume şi perioada de alegeri interne şi de organizare a Congresului Naţional, astfel încât să se legitimeze toate structurile de partid.