Sucevenii care doresc să îşi achite taxa de salubrizare pentru anul 2010 pot completa şi depune de acasă ori de la serviciu declaraţia în baza cărora li se calculează cuantumul acestei taxe anuale.
Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat că toate informaţiile necesare pentru depunerea declaraţiei pentru taxa de salubrizare, formularul care trebuie completat şi instrucţiunile de depunere se găsesc pe site-ul Primăriei Suceava – www.primariasv.ro , la secţiunea Taxa de salubrizare.
“Declaraţiile nu trebuie depuse decât dacă nu s-au depus deloc până acum, ori dacă au intervenit schimbări faţă de declaraţia de anul trecut. În acest caz, pe lângă declaraţie e bine să se ataşeze şi un act doveditor. Declaraţia completată poate fi transmisă prin e-mail la adresa salubrizare@primariasv.ro, de unde vor primi şi un mesaj de confirmare, sau poate fi depusă la serviciul de specialitate, de la camera 40, et. 4”, a explicat Lucian Harşovschi.
Taxa de salubrizare are aceeaşi valoare ca şi anul trecut – de 2,5 lei de persoană, lunar, în cazul persoanelor fizice, cuantumul ei fiind dublu în cazul persoanelor juridice.
Astfel, o familie cu doi membri are de achitat 60 de lei pe an pentru colectarea gunoiului menajer şi curăţenia stradală, în vreme ce o firmă cu doi angajaţi are de plătit 120 de lei pentru aceeaşi perioadă de timp.
Taxa de salubrizare poate fi achitată începând de azi, la casieriile Primăriei Suceava, iar cei care o achită integral până la data de 15 martie beneficiază de o reducere de 10%.