Un sucevean a reclamat la poliţie că persoane necunoscute i-au furat din maşină CD player-ul şi detectorul radar din maşină.
Păgubitul, Cristian B., în vârstă de 31 de ani, a declarat că furtul s-a petrecut în intervalul 2 ianuarie, ora 14:00 -3 ianuarie, ora 11:00, timp în care nu şi-a mai verificat autoturismul, parcat pe strada „Luceafărului”, din municipiul Suceava.
Cu chei potrivite, hoţii au intrat în maşină şi au luat CD player-ul, precum şi un detector radar ce se afla în torpedoul maşinii.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.