Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus, săptămâna trecută, începerea urmăririi penale faţă de doi bărbaţi care au adus prejudicii mari firmelor la care lucrau după ce, în calitate de şoferi angajaţi, au furat în mod sistematic carburant.
Într-un prim caz, cercetările îl vizează pe Andrei A., în vârstă de 21 ani, din comuna Adâncata, angajat în funcţia de agent livrări la o societate comercială din Suceava. Din cercetările efectuate de poliţişti rezultă că în perioada iulie 2008 – februarie 2009, acesta a sustras în mod repetat motorină din rezervorul maşinii pe care o avea în primire şi o conducea pentru transport marfă în interesul societăţii, prejudiciul cauzat fiind de 15.900 lei. Tânărul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
În aceeaşi situaţie este şi Mihai I., în vârstă de 34 de ani, din municipiul Suceava, şofer la o societate comercială din localitate, care a alimentat în plus la maşina pe care o avea în primire 3.715 litri motorină, pe parcursul mai multor zile din luna aprilie a anului trecut.
Poliţia precizează că ulterior bărbatul a vândut carburantul, prejudiciul creat societăţii la care lucra fiind calculat la suma de 19.333 de lei.