Un tânăr rădăuţean s-a ales cu o pagubă de aproape şase mii de lei după ce a fost depistat cu o cantitate importantă de ţigări, fără documente legale, de un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret. Echipa de control a descoperit, duminică seară, în bagajele lui Mihai S., în vârstă de 24 de ani, care conducea un autoturism Volkswagen, o mie de pachete de ţigări marca Winston, cu timbru de Republica Moldova, fără documente legale de provenienţă. Ţigările, în valoare de 4.300 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii nr. 12/1990, a precizat comisarul Poroch-Seriţan, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava.
Poroch-Seriţan a mai arătat că în ultima săptămână au fost descoperite şi reţinute în vederea confiscării 3540 de pachete de ţigări, în valoare de 15.096 lei, şi au fost aplicate patru amenzi contravenţionale, în valoare de 4.700 lei.