Doi bărbaţi din zona Rădăuţi sunt cercetaţi sub acuzaţia de furt calificat după ce la începutul lunii au furat bunuri de aproape 70 de milioane de lei vechi de la o firmă din municipiul Rădăuţi.
Totul a început în noaptea de 7/8 decembrie, când, la adăpostul întunericului, autori necunoscuţi la acea dată furaseră de la un depozit angro din municipiu şapte pneuri de TIR, evaluate la 6600 de lei. Potrivit celor afirmate de către agentul şef Iustin Sauciuc, de la biroul Investigaţii Criminale Rădăuţi, în urma cercetărilor efectuate de către poliţişti pe parcursul ultimelor două săptămâni, în cursul zilei de ieri au fost descoperiţi autorii, Iacob Constantin Cazac, în vârstă de 52 de ani, din comuna Satu-Mare, respectiv Mugurel Marcu, de 33 de ani, din comuna Dorneşti. Agentul şef Sauciuc a precizat că prejudiciul a fost recuperat în proporţie de sută la sută.