O familie din municipiul Suceava trece printr-o cumplită dramă în prag de sărbători, după ce o fetiţă care nu împlinise încă 12 ani a murit în maşina condusă de fratele său. Viteza, mâzga de pe carosabil şi lipsa de experienţă au condus la un astfel de deznodământ tragic.
Accidentul s-a produs ieri dimineaţă, în jurul orei 8.20, pe DN 2, pe raza satului Dănila, comuna Dărmăneşti.
Beniamin Petroneac, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Suceava, conducea un autoturism Audi, cu numărul de înmatriculare SV-87-AMY, alături de el, pe scaunul din dreapta, aflându-se sora sa, Estera, în vârstă de 11 ani. După cum a precizat Ilie Petruneac, unchiul fraţilor, ajuns imediat la locul accidentului, cei doi se îndreptau spre Rădăuţi, mergând la nişte rude.
Din păcate, drumul lor s-a întrerupt brusc, după ce tânărul de la volan a scăpat maşina de sub control la ieşirea dintr-o curbă, ajungând pe sensul opus de mers, unde rula un autoturism VW, cu numărul SV-12-MTR, condus de Dumitru Schipor, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din oraşul Vicovu de Sus.
Impactul nimicitor, pe partea pe care se afla fetiţa de 11 ani
Impactul dintre cele două maşini a fost violent. Autoturismul Audi s-a rotit în timp ce derapa şi a fost lovit de VW în partea lateral dreaptă, locul în care se afla copila de 11 ani. La faţa locului, echipajul de Descarcerare al Detaşamentului de Pompieri Suceava a găsit nu mai puţin de patru victime încarcerate, câte două din fiecare maşină. Din păcate, pentru fata de 11 ani nu s-a mai putut face nimic. Cei doi şoferi, plus încă un pasager din VW, au fost scoşi cu greu dintre fiarele contorsionate, trei ambulanţe transportându-i de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava. Toţi au fost diagnosticaţi cu leziuni grave, multiple fracturi şi, în cazul lui Dumitru Schipor, ruptură de splină.
La faţa locului, corpul copilei de 11 ani, lângă care se afla un ursuleţ de pluş, oferea o imagine terifiantă sutelor de şoferi care au trecut prin zonă cât poliţia a făcut măsurători la locul accidentului
Viteză în curbă, pe şoseaua acoperită cu mâzgă
Din ancheta oamenilor legii de la Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava rezultă că vinovat de producerea accidentului este tânărul de 20 de ani, care conducea maşina Audi. Acesta a intrat cu viteză excesivă în curba la dreapta, pe un carosabil acoperit cu mâzgă, condiţii în care a scăpat volanul de sub control şi a intrat în derapaj, fără a mai putea evita impactul cu maşina care venea regulamentar de pe sensul opus de mers.
Tânărul şofer a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind 0, în timp ce celălalt şofer nu a putut fi testat, din cauza stării de sănătate. La spital, ambilor li s-au recoltat probe biologice.
Chiar de la locul accidentului, poliţiştii de la circulaţie au ţinut să facă un apel la şoferi, rugându-i să fie mai prudenţi în trafic, în condiţiile în care în această perioadă şoseaua este adesea acoperită cu zăpadă, mâzgă sau polei.
(23 dec 2009, 12:17:53