Una din cele două femei suspecte de gripă nouă care au fost internate luni, în stare gravă, în Reanimarea de la Suceava a fost transferată ieri la o clinică din Iaşi. În jurul prânzului, Luminiţa A., în vârstă de 40 ani, a fost transportată cu o autosanitară la Spitalul Sf. Spiridon, după ce medicii de la această unitate sanitară au anunţat că au posibilitatea de a o prelua.
Luni, două femei suspecte de gripă nouă au fost internate, în stare critică, în Reanimarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava. Bolnavele au fost internate iniţial în secţia de Boli Infecţioase din cadrul aceleiaşi unităţi sanitare, însă au fost transferate la Reanimare, pentru a fi intubate, după ce starea lor s-a înrăutăţit.
Deşi starea lor era gravă, luni, cele două femei nu au fost duse la Iaşi, la Spitalul Sf. Spiridon, deoarece medicii de aici au comunicat că nu mai au paturi libere.
Până ieri după-amiază Institutul Cantacuzino din Bucureşti nu confirmase diagnosticul de gripă nouă.