Încă o persoană din judeţ a murit din cauza gripei pandemice cu virus AH1N1, bilanţul persoanelor decedate ajungând astfel la şapte. Ultima victimă este o femeie de 52 de ani, din Păltinoasa, care a murit ieri dimineaţă la Spitalul Suceava.
Decesul a fost confirmat de autorităţile sanitare, care au precizat că femeia se prezentase luni seară la spital în stare gravă. În judeţ, numărul total al îmbolnăvirilor de gripă nouă a depăşit 180, în timp ce numărul deceselor a ajuns la şapte.