Plenul Parlamentului European a adoptat recent, la Strasbourg, pentru ultima oară sub regulile Tratatului de la Nisa, bugetul Uniunii Europene pentru anul 2010. Europarlamentarul PD-L, suceveanul Petru Luhan, a declarat că bugetul UE va fi de 141.453 de miliarde euro în angajamente şi 122.937 de miliarde euro în plăţi, respectiv plăţile efective efectuate pe perioada unui an.
„Bugetul final al UE pentru anul 2010 reprezintă deci 1,20% din Produsul Intern Brut (PIB) în angajamente şi 1,04% din PIB în plăţi. Şi deşi nevoile sunt mari, având în vedere perioada de criză economică, ne dorim să facem faţă cu acest buget”, a explicat Luhan.
El a adăugat că planul de redresare economică va costa Uniunea Europeană 2,4 miliarde euro în anul 2010, în vederea deschiderii de noi linii de finanţare pentru IMM-uri şi pentru demararea unor investiţii necesare modernizării infrastructurii. Petru Luhan a mai adăugat că, în plus, au fost adoptate şi o serie de alte măsuri în vederea depăşirii crizei economice, cum ar fi acţiunea pregătitoare „Promovarea unui mediu mai favorabil microcreditului în Europa” sau acţiunea pregătitoare „Erasmus pentru tineri antreprenori”.
„Au fost adoptate liniile bugetare vizând acţiunea pregătitoare în vederea monitorizării ecologice a Bazinului Mării Negre şi un Program - Cadru european comun pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre. România va putea beneficia şi de efectul acţiunilor ce vor fi întreprinse în domeniile turism durabil şi turism social pentru care au fost, de asemenea, alocate resurse. Referindu-ne tot la zona de la graniţa de Est a Uniunii Europene, unde ne aflăm şi noi, am remarcat că s-au alocat resurse pentru Fondul pentru frontierele externe. Sper că autorităţile responsabile din România să le utilizeze cu maximum de eficienţă”, a încheiat europarlamentarul PD-L.