Redacţia „Monitorului de Suceava” a fost colindată ieri de Grupul de tineri „Voces Christianum” de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava. Cei aproximativ 20 de tineri, coordonaţi de Sînziana Mihalciuc, studentă în anul III la Facultatea de Teologie Iaşi, au interpretat colindele „O ce veste minunată!”, „Ziurel de zi”, „Rază luminoasă” şi tradiţionalul „La mulţi ani!”.
Grupul de colindători s-a format la îndemnul preotului profesor Lucian Tablan Popescu, dirijorul corului de la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou Suceava”, care a dorit ca tinerii să nu piardă obiceiul de a se colinda între ei, de a-şi ura gânduri bune în prag de sărbători.
„Am pornit, iniţial, cu gândul de a ne colinda între noi, după care am hotărât, împreună cu colegii mei, să mergem şi pe la casele altora, pe la instituţiile sucevene, pe la centre de copii şi bătrâni nevoiaşi, pentru a le face o bucurie. Fiecare om merită să fie colindat în pragul Sărbătorii Naşterii Domnului”, ne-a spus Sînziana Mihalciuc.
(22 dec 2009, 16:27:34